În Antarctica au fost descoperite fragmente de chihlimbar fosil, vechi de 90 de milioane de ani, într-un bazin sedimentar marin, în apropiere de Insula Pine, la aproximativ 74 de grade latitudine sudică.
Aceste fragmente, încorporate într-un strat subțire de lignit, datează din perioada Cretacicului, între 92 și 83 de milioane de ani în urmă. Prezența lor sugerează existența unei păduri de mlaștină bogată în conifere în Antarctica, într-o perioadă în care clima era mult mai caldă decât cea actuală.
Absența Curentului Circumpolar Antarctic a permis dezvoltarea acestor păduri vaste, care au oferit habitat pentru diverse specii de dinozauri și mamifere.
Se presupune că formarea chihlimbarului ar fi putut fi declanșată de incendii de pădure, rășina eliberată de copaci fiind ulterior acoperită rapid de apă, protejând-o astfel de radiațiile ultraviolete și permițând fosilizarea.
Transparența chihlimbarului sugerează că nu a fost expus la temperaturi înalte. Această descoperire este remarcabilă și prin localizarea sa extremă, fiind cele mai sudice fragmente de chihlimbar găsite vreodată.
Chihlimbarul poate conserva urme ale ecosistemelor din trecut, inclusiv insecte, plante și uneori chiar rămășițe animale. Din păcate, dimensiunile reduse ale fragmentelor, între 0,5 și 1 milimetru în diametru, au îngreunat analiza.
Extragerea lor din lignit a necesitat zdrobirea unor porțiuni, reducând astfel șansele descoperirii unor forme de viață perfect conservate. Cu toate acestea, au fost identificate urme de scoarță de copac.
Studiul acestor fragmente ar putea oferi informații despre speciile care populau Antarctica în acea perioadă, despre compoziția atmosferei cretacice și despre adaptările organismelor la acest mediu.
Analiza chimică a chihlimbarului ar putea dezvălui indicii despre concentrațiile de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră.
De asemenea, s-ar putea identifica biomarkeri, molecule organice fosilizate, care ar putea contribui la o mai bună înțelegere a adaptării organismelor la mediul respectiv.
Aceste informații ar putea ajuta la reconstrucția ecosistemului antarctic de acum 90 de milioane de ani și ar putea oferi perspective asupra rezistenței pădurilor la schimbările climatice.
