În urmă cu aproximativ douăsprezece milioane de ani, o întindere de apă uriașă numită Marea Paratethys acoperea o suprafață mai mare decât Marea Mediterană actuală.
Acest colos acvatic, considerat adesea cel mai mare lac din istoria Pământului, a dispărut în timp, lăsând în urmă o moștenire fascinantă pe care cercetătorii abia acum încep să o descifreze.
Formată în epoca Oligocenului, Marea Paratethys s-a născut atunci când o parte din apele străvechiului Ocean Tethys au rămas izolate în urma unor mișcări tectonice majore.
Lanțuri muntoase precum Alpii, Carpații, Dinaridele, Munții Taurus și Elbourz au înconjurat această masă de apă, care se întindea din estul Alpilor până în actualul Kazahstan.
Cu o suprafață de peste 2,8 milioane de kilometri pătrați și un volum de apă de peste 1,77 milioane de kilometri cubi, Paratethys depășea de zece ori volumul tuturor lacurilor actuale la un loc.
O echipă de cercetători condusă de paleoceanograful Dan Palcu de la Universitatea din São Paulo a studiat îndeaproape istoria acestui gigant acvatic.
Analizând dovezi geologice și fosile, ei au identificat patru episoade climatice majore care au contribuit la micșorarea treptată a Paratethysului de-a lungul a cinci milioane de ani.
Cel mai dramatic episod, petrecut acum aproximativ 7,65-7,9 milioane de ani, a determinat o scădere a nivelului apei cu circa 250 de metri.
În această perioadă, Paratethys a pierdut o treime din volumul său de apă și peste două treimi din suprafață, ducând la o creștere semnificativă a salinității în bazinul central, zona care astăzi corespunde Mării Negre.
Paratethys a fost cândva un ecosistem unic, adăpostind o faună marină diversă și specializată. Multe dintre speciile care trăiau aici erau versiuni miniaturale ale rudelor lor din oceanul deschis, adaptate la condițiile specifice ale acestui mediu izolat.
Un exemplu remarcabil este Cetotherium riabinini, o balenă de doar trei metri lungime, cea mai mică specie de balenă descoperită vreodată în registrul fosil. Schimbările dramatice ale mediului au avut consecințe profunde asupra vieții marine din Paratethys.
Numeroase specii, inclusiv alge unicelulare și alte organisme microscopice, nu au supraviețuit acestor transformări. Însă, în timp ce unele forme de viață dispăreau, altele noi apăreau. Țărmurile nou expuse, transformate în pășuni fertile, au devenit leagănul unor noi specii terestre.
La nord de Paratethys, fosilele atestă prezența strămoșilor oilor și caprelor moderne, alături de antilope primitive. În zona care astăzi corespunde vestului Iranului, au apărut strămoșii girafelor și primii elefanți.
Cercetătorii au identificat patru perioade lungi de secetă între acum 6,25 și 8,75 milioane de ani, care au determinat probabil migrația acestor animale spre sud-vest, în Africa.
Finalul Mării Paratethys a venit acum aproximativ 6,7-6,9 milioane de ani, odată cu formarea unei deschideri la marginea de sud-vest a lacului, cauzată de eroziune.
Această deschidere, probabil scufundată astăzi sub Marea Egee, a dat naștere unui râu scurt care s-a vărsat în cele din urmă în Marea Mediterană. Dispariția Mării Paratethys a lăsat o amprentă de neșters asupra peisajului și ecologiei regiunii.
Sedimentele depuse în urma uscării acestei imense mase de apă au îmbogățit solurile, favorizând dezvoltarea unor ecosisteme terestre diverse. Aceste soluri fertile ar fi putut juca un rol crucial în apariția și răspândirea primelor civilizații agricole din zonă.
Astăzi, marginile străvechi ale colosalului lac, materializate sub forma câmpiilor, podișurilor și lanțurilor muntoase, stau mărturie transformărilor tectonice și climatice care au modelat această regiune în urmă cu milioane de ani, oferind cercetătorilor o fereastră unică spre trecutul îndepărtat al Pământului.
