În sud-vestul Angliei, o descoperire paleontologică remarcabilă rescrie istoria pădurilor de pe Terra. Fosile de copaci, datând de acum 390 de milioane de ani, au fost scoase la lumină, dovedind existența celei mai vechi păduri cunoscute până în prezent.
Această descoperire plasează originea pădurilor cu mult înaintea pădurii fosile de la Gilboa, New York, veche de 386 de milioane de ani, și oferă o perspectivă fascinantă asupra ecosistemelor forestiere primitive.
În Devonian, evoluția copacilor și a pădurilor a jucat un rol esențial în transformarea planetei. Prin procese complexe de stabilizare a solului și interacțiune cu atmosfera și ciclurile apei, acești primi arbori au remodelat mediul terestru.
În epoca medie-Givetiană, acum aproximativ 387 – 382 milioane de ani, lignofiții, strămoșii copacilor moderni, au devenit factori decisivi în modelarea naturii.
Însă, impactul pădurilor mai vechi, formate predominant din cladoxilopside, arbori preistorici cu o structură mai puțin lemnoasă, rămâne încă un mister parțial elucidat de această nouă descoperire.
Studiul recent dezvăluie existența unei păduri străvechi de cladoxilopside, veche de 390 de milioane de ani, în formațiunea de gresie Eifelian din Hangman, situată în regiunile Somerset și Devon din sud-vestul Angliei.
Considerată anterior o zonă cu un interes paleobotanic minor, această regiune a dezvăluit primele fosile de acest tip din Marea Britanie, oferind totodată cele mai vechi dovezi ale organizării spațiale a arborilor, constituind astfel cea mai veche „pădure fosilă” cunoscută.
Această pădure preistorică, adăpostea o singură specie de plante, cu un aspect similar palmierilor.
Cu o tulpină centrală înaltă și ramuri asemănătoare frunzelor de palmier, deși, în realitate, erau un ansamblu de ramuri mici, acești copaci, cu înălțimi cuprinse între doi și patru metri, formau o pădure relativ joasă prin comparație cu standardele actuale.
Metodele de conservare a acestor fosile sunt uimitoare: unele trunchiuri goale s-au umplut cu sedimente, în timp ce altele, bușteni căzuți, au fost comprimate de-a lungul mileniilor, formând turnuri în sediment.
Aceste fosile, care prezintă încă urmele ramurilor, oferă o imagine unică asupra structurii și compoziției acestor arbori ancestrali.
Este important de menționat că, în acea perioadă, teritoriul actual al Regatului Unit se afla pe continentul Laurentia, în apropierea ecuatorului, bucurându-se de o climă caldă și uscată.
Pe lângă faptul că reprezintă primii copaci care au crescut în masă și în proximitate, această pădure marchează și apariția primelor artropode terestre. Urmele acestor mici creaturi, descoperite în sedimentele din jurul copacilor fosili, indică o biodiversitate în plină dezvoltare.
Pădurea antică nu a transformat doar peisajele terestre ale vremii sale, ci a jucat și un rol esențial în evoluția atmosferei Pământului.
Copacii din această perioadă, deși rudimentari în comparație cu cei de astăzi, au contribuit la reducerea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă prin fotosinteză, producând, în același timp, oxigen.
Acest proces a inițiat o transformare ecologică la scară largă, paving the way pentru ecosisteme mai complexe.
Prin stabilizarea solurilor și interacțiunea cu ciclurile hidrologice și biogeochimice, aceste păduri primordiale au pus bazele biosferei moderne, subliniind importanța descoperirii lor pentru înțelegerea istoriei planetei noastre.
