În urmă cu aproape patruzeci de ani, la centrala nucleară din Ucraina a avut loc dezastrul nuclear de la Cernobîl, care a dus la o expunere radioactivă semnificativă atât pentru oameni, cât și pentru animale.
În urma dezastrului, mulți locuitori și-au abandonat animalele de companie, ceea ce a dus la apariția unei populații mari de câini vagabonzi în zonă. Oamenii de știință au efectuat un studiu pe acești câini pentru a înțelege efectele expunerii pe termen lung la radiații.
Studiul a relevat faptul că câinii care locuiau mai aproape de centrala electrică aveau niveluri mai ridicate de iradiere în comparație cu cei aflați mai departe. În ciuda contaminării radioactive, câinii au continuat să se reproducă și să formeze populații genetice distincte.
Cercetătorii au descoperit că câinii din zona de excludere de la Cernobîl erau diferiți din punct de vedere genetic de cei care trăiau în afara zonei. Cercetătorii au colectat probe de sânge de la aproape 300 de câini vagabonzi și i-au clasificat în funcție de proximitatea lor față de centrala electrică.
Aceștia au descoperit că câinii s-au adaptat la mediul cu radiații ridicate de-a lungul generațiilor, prezentând mutații genetice unice care le-ar fi putut spori supraviețuirea.
Un alt studiu efectuat pe lupii din zona de excludere de la Cernobîl a descoperit că aceste animale, în ciuda faptului că au fost expuse la niveluri ridicate de radiații, au prezentat rezistență la anumite forme de cancer datorită genomului lor mutant.
Aceste studii oferă informații valoroase despre efectele expunerii la radiații asupra animalelor și despre adaptările genetice care pot apărea ca răspuns la un mediu ostil.
Cercetătorii intenționează să investigheze în continuare genomul câinilor de la Cernobîl pentru a înțelege mai bine capacitatea lor de a se dezvolta într-un astfel de mediu provocator.
