Brazilia anilor 1950 avea o problemă: Amazonul, cu pădurile lui tropicale și miile de flori, nu producea miere. Cele două subspecii europene de albine – cea italiană și cea neagră – se ofileau sub căldura și umiditatea sufocantă.
Letargice, fragile, cu o rată de mortalitate devastatoare, ele transformau orice ambiție apicolă într-un eșec. Guvernul a decis să intervină. Și-a propus să creeze un sector apicol național puternic, capabil să ofere venituri comunităților locale din inima Amazonului.
Omul care a preluat misiunea a fost geneticianul Warwick Estevam Kerr. Cunoscător profund al lumii insectelor, știa exact ce să caute. În Africa de Sud, o subspecie – Apis mellifera scutellata – evoluase pentru a face față căldurii ucigase.
Era o producătoare de miere capabilă, dar avea un secret ascuns în genele ei: o agresivitate extraordinară, forjată de milioane de ani de luptă cu furnicile și atacatorii. Kerr a importat mai multe exemplare, conștient de risc.
În laboratorul său din Rio Claro, lângă São Paulo, a impus un protocol rigid. Grile de izolare separate. Matcile, închise. Lucrătorii, liberi. Un echilibru fragil între cercetare și siguranță.
Eroarea care a eliberat super-albina
Până în ziua în care echilibrul s-a rupt. Fără să înțeleagă greșeala, un asistent a deschis acele grile. 26 de regine au zburat în libertate. În câteva zile, ele s-au împerecheat cu albinele locale.
Rezultatul a fost un hibrid nou – Apis mellifera x – care avea tot ce era mai rău din ambele lumi: adaptarea perfectă la tropice a africanei și reacțiile defensive incontrolabile. O „super-albină” tropicală, așa cum visase Kerr, dar cu un preț pe care nu-l anticipase.
Specia nouă s-a răspândit spre nord într-un ritm amețitor: 300 până la 500 de kilometri în fiecare an. A traversat America Centrală. A intrat în Statele Unite la începutul anilor 1990. Primele decese au fost înregistrate în 1993.
Nu pentru că veninul ei ar fi mai toxic – este identic cu cel al albinelor europene. Dar făptura asta atacă în grup, cu o tenacitate care nu cunoaște frică. Până astăzi, în medie, 70 de oameni mor în fiecare an în Statele Unite din cauza atacurilor, mai ales în Arizona, California, Florida și Texas.
Poate încălzirea globală extinde invazia?
Și totuși, există o ironie de proporții. În Amazon, același hibrid s-a dovedit un producător fenomenal de miere. Adaptarea la căldură, combinată cu energia debordantă, a transformat Brazilia într-unul dintre cei mai mari producători și exportatori de miere din lume.
Proiectul, în ciuda consecințelor sale tragice, a dat roade – dar pe un drum pe care nimeni nu l-a planificat. O barieră invizibilă a ținut până acum albina africanizată departe de nordul Statelor Unite: iernile aspre. Însă această barieră se micșorează.
Încălzirea globală topește liniștit ultima frontieră a insectei. Întrebarea nu mai e dacă va ajunge, ci când.
