Vrei o mână de ajutor? Augmentarea umană cu părți ale corpului robotice e deja posibilă

Augmentarea umană, procesul de îmbunătățire a corpului omului cu ajutorul unor componente robotice, ar putea deveni o realitate curând, spun cercetătorii.

Cui nu i-ar prinde bine o mână în plus uneori?

Tamar Makin, profesor de neuroștiințe cognitive la Universitatea Cambridge, spune, pentru The Guardian, că poate fi o metodă de a crește productivitatea.

”Dacă vrei o mână în plus în timp ce gătești, să poți amesteca în supă în timp ce toci legumele, ai putea să ai opțiunea de a purta și controla în mod independent un braț robotic”, spune Makin.

Există deja un deget printat 3D, de colegul său Dani Clode, despre care Makin spune că le-ar putea fi de folos, de pildă, chelnerilor sau inginerilor electrici. Pe aceeași logică, pot fi create părți ale corpului robotice similare pentru nevoi specifice diverselor activități.

Potrivit lui Makin, abordarea lor pleacă de la ideea ca astfel de componente să poată spori capacitățile existente ale corpului unei persoane.

”Dacă îți lipsește un membru, în loc să încerci să-l înlocuiești, de ce să nu augmentăm mâna intactă pentru a face mai mult cu ea”, spune ea.

Astfel de dispozitive sunt gândite și pentru oamenii care nu au o dizabilitate.

Cel mai important aspect este că aceste părți robotice nu trebuie să fie operate cu mâna de către utilizator. În cazul degetului robotic, senzorii sunt plasați sub degetele mari de la picioare și controlezi degetul apăsând pe acești senzori. Makin se declară împotriva unor metode mai invazive pentru controlarea dispozitivelor externe, precum implantarea unor electrozi în creier.

Sunt însă mai multe aspecte de luat în considerare înainte de a merge mai departe, cum ar fi în ce măsură sunt afectate degetele de la picioare dacă le folosești ca deget suplimentar al mâinii, mai precizează ea.

C.S.

Articol interesant? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu