Timp de peste cinci decenii, un foc uriaș sfidează deșertul, mistuind noaptea și ziua o gaură de 70 de metri. Nu e vorba de vreo erupție vulcanică, ci de o rană deschisă în pământ, la 260 de kilometri nord de Așgabat, care a devenit cunoscută în toată lumea drept „Poarta Iadului”.
Flăcările sale, care pot urca până la 15 metri, dansează deasupra craterului Darvaza, un spectacol terifiant și fascinant în același timp, vizibil de la kilometri distanță.
Povestea acestui incendiu fără sfârșit începe în 1971, într-o epocă în care ingineria sovietică părea capabilă să domine orice provocare.
Echipele de foraj care căutau gaze naturale în inima deșertului Karakum au dat însă peste ceva neașteptat: solul s-a prăbușit sub greutatea utilajelor, deschizând o cavernă imensă, plină cu un gaz invizibil și extrem de periculos.
Panicați de teama unei scurgeri toxice care ar fi putut ajunge la satele din apropiere, geologii au luat o decizie radicală: au dat foc gazului. Calculul lor părea simplu – rezerva avea să se consume în câteva săptămâni, iar pericolul avea să dispară odată cu ea.
Nimeni nu a bănuit atunci că acel foc va deveni un martor mut al unei erori de calcul colosale, arzând neîntrerupt până în zilele noastre.
Metanul alimentează un spectacol periculos și o atracție turistică
Ceea ce alimentează acest infern nu este nici petrolul și nici cărbunele, ci metanul, un gaz care se scurge neobosit dintr-un rezervor subteran mult mai vast decât orice și-ar fi putut imagina inginerii sovietici.
Temperaturile din adâncul craterului ating 1 000 de grade Celsius, transformând orice vizită într-o experiență aproape ireală. În ciuda pericolului evident, locul a devenit o atracție turistică râvnită: în ultimii cinci ani, 50 000 de oameni au făcut drumul până aici pentru a admira spectacolul.
Printre ei s-a numărat și aventurierul canadian George Kourounis, care în 2013 a devenit primul om care a coborât în inima craterului, după mai bine de un an de pregătiri intense. Dar dincolo de spectacol, există o realitate mult mai sumbră.
Niciun gard și nicio barieră nu protejează vizitatorii, iar solul nisipos se poate prăbuși în orice clipă. Autoritățile turkmene au privit mult timp cu îngrijorare acest foc care arde o resursă prețioasă și otrăvește aerul.
Primele încercări de a stinge flăcările datează din 2010, când fostul președinte Gurbanguly Berdimuhamedov a cerut găsirea unei soluții, invocând atât pierderile financiare uriașe, cât și impactul devastator asupra mediului și sănătății populației.
În ianuarie 2022, acesta a anunțat ferm intenția de a închide craterul, iar o comisie specială a fost însărcinată să găsească tehnica potrivită, de la umplerea găurii cu pământ până la forarea unor puțuri de deviere.
Intervențiile din 2025 reduc flăcările, dar nu sting emisiile
Anunțurile au rămas însă mult timp fără efect, iar focul a continuat să ardă. Abia în 2024, lucrurile au început să se miște cu adevărat.
Turkmenistanul a intrat într-un parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, iar guvernul a reușit să foreze un puț de deviere lângă crater, o intervenție care a redus semnificativ emisiile.
Datele prezentate în iunie 2025, la conferința științifică TESC de la Așgabat, au arătat o schimbare dramatică: flăcările s-au redus la aproape o treime din dimensiunea inițială, iar spectacolul care altădată se vedea de la kilometri distanță este acum vizibil doar de aproape.
Cu toate acestea, craterul nu a fost învins. Măsurătorile din octombrie 2025 au arătat că situl continuă să emită gaze, iar emisiile de metan au atins 1 960 de kilograme pe oră, o cifră care plasează Turkmenistanul printre cele mai mari surse de poluare cu metan din lume.
La sfârșitul lunii decembrie 2025, compania de stat Turkmengaz a anunțat forarea unui nou puț, de data aceasta direct la sursa craterului, cu scopul declarat de a „elimina complet emisiile necontrolate de gaz în atmosferă”.
Rămâne însă întrebarea care bântuie de mai bine de zece ani: va reuși această nouă încercare acolo unde toate celelalte au eșuat, sau „Poarta Iadului” își va păstra încă mult timp locul în peisajul deșertului?
