Imaginați-vă o lume în care cerul e un tavan de nori de acid sulfuric, iar solul se înmoaie sub o căldură copleșitoare. Sub această față neprimitoare, Venus a ascuns până acum un secret uriaș: galerii subterane imense, niște catedrale ale golului săpate de râuri de lavă dispărute.
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit, prin date, să străpungă crusta “planetei gemene” a Pământului și au dezvăluit o structură disproporționată, sugerând că adevăratul spectacol al lui Venus s‑ar putea desfășura acolo unde până acum nu puteam privi.
Timp de mai bine de trei decenii, măsurătorile radar ale misiunii Magellan au rămas în arhivele NASA, așteptând tehnologia care să le dea glas. O echipă de la Universitatea din Trento a reluat aceste date din anii ’90 și a semnalat o anomalie lângă vulcanul Nux Mons.
Ce părea un detaliu topografic minor s‑a dovedit a fi semnătura unui colaps localizat, indiciul clar al unui tunel de lavă subteran de dimensiuni greu de imaginat. Astfel de formațiuni există pe Pământ sau pe Marte, dar cea de pe Venus joacă într‑o ligă proprie.
Tunelul măsoară aproape un kilometru în lățime. Deasupra lui, natura a lăsat un plafon de rocă de circa 150 de metri grosime, iar cavitatea are o înălțime de aproximativ 375 de metri.
Dacă ai putea păși în interior, te‑ai afla sub o boltă mai vastă decât orice construcție ridicată de om, o relicvă încremenită din epoca în care curgeri de lavă bazaltică, extrem de fluide, sculptau măruntaiele planetei.
Cercetătorii au reconstituit această grotă pe baza semnăturilor radar, o fereastră rară spre un peisaj ascuns. Cum se nasc asemenea “râuri de foc”? Atunci când un vulcan erupe lavă foarte fluidă, suprafața curgerii se răcește rapid la contactul cu atmosfera și formează o crustă solidă.
Sub acest înveliș izolator, magma continuă să curgă ca printr‑o țeavă naturală. Când erupția se oprește, tunelul se golește, lăsând în urmă o galerie aproape intactă. Pe Venus, cea mai activă vulcanic planetă din sistemul solar, astfel de rețele ar putea să se întindă pe mii de kilometri.
Detectarea acestui tunel este o validare majoră pentru oamenii de știință. Până acum, existența acestor cavități era mai degrabă o ipoteză susținută de modele, fiindcă atmosfera densă și corozivă a lui Venus a funcționat ca un zid pentru instrumentele noastre.
Identificarea directă a unei asemenea goluri arată că subsolul venusian nu e un bloc compact de rocă, ci un “caș” geologic perforat, o rețea complexă care a influențat profund evoluția termică a planetei.
Aceste structuri sunt arhive tăcute ale unei activități vulcanice care a redesenat chipul lui Venus. Iar povestea abia începe. Dacă un tunel de asemenea dimensiuni a putut fi depistat cu datele, altminteri rudimentare, din anii ’90, următoarele misiuni promit un salt de claritate.
Din 2031, proiectele VERITAS ale NASA și EnVision ale Agenției Spațiale Europene, planificate pentru începutul următorului deceniu, vor transporta radare cu rezoluție înaltă capabile să pătrundă în subsol cu o precizie fără precedent.
Ținta este cartografierea acestor “peșteri ascunse” pentru a înțelege de ce Venus a urmat un destin atât de diferit de cel al Pământului. Dincolo de lecțiile de geologie, aceste tuneluri ar putea deveni, într‑un viitor îndepărtat, singurele adăposturi posibile față de infernul de la suprafață.
Sub sute de metri de rocă, nivelurile de radiații și temperaturile ar putea fi, dacă nu blânde, măcar mai stabile. Deocamdată rămân martori tăcuți ai unui trecut violent.
Iar deschiderea ușii către lumea subterană a lui Venus amintește că misterele cele mai adânci ale unei planete nu se află întotdeauna la suprafață, ci în întunericul uitat al măruntaielor ei.
