În sudul Chinei, o echipă coordonată de Academia Chineză de Științe a scos la lumină un sit fosilifer remarcabil, vechi de aproximativ 512 milioane de ani.
Descoperirea, prezentată într-un studiu publicat pe 28 ianuarie 2026 în revista Nature, vine din comitatul Huayuan, provincia Hunan, și prinde viață la scurt timp după Evenimentul de la Sinsk — prima extincție în masă a Fanerozoicului, produsă acum 513 milioane de ani.
Fanerozoicul, eonul care începe în urmă cu circa 541 de milioane de ani, marchează debutul a ceea ce geologii numesc „viață vizibilă”. Iar Evenimentul de la Sinsk a pus capăt prematur Exploziei cambriene, acea perioadă în care în oceane apar majoritatea marilor grupuri de animale.
Dimensiunea pierderii de specii la Sinsk, spun specialiștii, poate fi comparată cu unele dintre cele cinci mari extincții din istoria Pământului. Iar după acel șoc, biodiversitatea globală a rămas la un nivel scăzut timp de aproximativ 50 de milioane de ani.
Pe acest fundal, biota de la Huayuan devine o piesă rară și prețioasă a puzzle-ului: un instantaneu al vieții marine imediat după criză, comparabil ca importanță cu faimoasele situri Chengjiang din China și Burgess Shale din Canada.
Particularitatea care îl scoate în evidență este conservarea țesuturilor moi, o raritate în registrul fosil. Dincolo de schelete și cochilii, aici ies la iveală sisteme digestive, structuri nervoase și organe respiratorii.
Astfel de detalii permit cercetătorilor să reconstituie cu finețe modul de viață al organismelor de atunci: cum se hrăneau, cum se deplasau, cum interacționau într-un mediu care abia se refăcea. Tabloul ecologic este divers și complet.
Printre fosile apar strămoși ai meduzelor și anemonelor, dar și forme timpurii care amintesc de crabi, creveți și insecte. Se disting radiodonți — artropode marine prădătoare — cu dinți dispusi ca niște raze în jurul gurii și cu apendice puternice pentru capturarea prăzii.
Studiul indică și posibilitatea prezenței tunicatelor pelagice, organisme filtratoare care trec apa prin corp pentru a-și procura hrana. Împreună, toate acestea alcătuiesc o rețea trofică matură, cu roluri bine conturate de prădători, consumatori și organisme filtratoare.
Concluziile echipei sunt limpezi: în apele de adâncime, reorganizarea vieții după Evenimentul de la Sinsk a fost rapidă, iar lanțurile trofice erau deja stabile și complexe.
Asemenea medii, precum cel de la Huayuan, ar fi putut funcționa ca refugii în zone mai puțin afectate de consecințele ecologice ale extincției — inclusiv dezoxigenarea oceanelor.
Din aceste sanctuare, diversitatea s-a putut menține, speciile au putut migra, iar mai târziu au apărut forme noi de viață. Importanța sitului nu ține doar de spectaculozitatea fosilelor, ci și de poziția lor în timp.
Până la această descoperire, colecțiile cunoscute nu surprindeau direct tranziția imediat următoare Evenimentului de la Sinsk, fiind datate fie dinainte, fie de mult după. Biota de la Huayuan umple acest gol și aduce date esențiale despre cum a evoluat viața marină în primele momente de după criză.
