Într -o zi rece de februarie 2024, un murmur de energie a traversat cosmosul și a atins antenele unui radiotelescop de pe Pământ. Nu era un ecou obișnuit. Era o rafală radio ultra-energetică, scurtă cât o clipire, venită dintr-o galaxie care, de miliarde de ani, nu mai naște stele.
Iar apoi s-a repetat. De încă 20 de ori, până în iunie. Aceste semnale, cunoscute drept sursuri radio rapide, sunt enigmele preferate ale astronomiei moderne. Într -o fracțiune de secundă, eliberează atâta energie cât emite Soarele într-o zi întreagă.
De câțiva ani, cele mai plauzibile explicații le puneau pe seama magnetarelor – stele de neutroni cu câmpuri magnetice extreme, capabile de rearanjări violente care izbucnesc în unde radio.
Numai că noul caz răstoarnă așteptările: sursa nu vine dintr-o regiune tânără și turbulentă a universului, ci din marginea unei galaxii bătrâne, liniștite, aflate la circa două miliarde de ani-lumină depărtare. Povestea s-a conturat pas cu pas.
Semnalul a fost surprins prima dată de radiotelescopul CHIME, apoi, pe parcursul a patru luni, au fost înregistrate 21 de rafale, confirmând că avem de-a face cu un sursă repetitivă. Urmăriri atente cu instrumente dedicate au permis localizarea ei într-o zonă periferică a gazdei.
Iar vârsta acestei galaxii – peste 11 miliarde de ani – sugerează o istorie stelară demult încheiată.
Surpriza este dublă: cele mai multe sursuri detectate până acum apar în medii unde se formează stele masive, care, după ce explodează în supernove, lasă în urmă stele de neutroni tinere și, eventual, magnetare. Aici însă, motorul pare vechi.
Din detaliile strânse până acum se conturează câteva trăsături esențiale: semnalul se repetă (21 de detecții în patru luni), provine de la circa două miliarde de ani-lumină, izvorăște dintr-o regiune de la marginea galaxiei, iar gazda are peste 11 miliarde de ani și nu mai produce stele.
În acest context, ipoteza clasică a unui magnetar tânăr nu mai stă în picioare; devine tot mai plauzibil ca un obiect mult mai bătrân – o stea de neutroni rămasă din supernove de demult – să fie responsabil. Cercetătorii testează două scenarii principale.
Primul: sursa ar putea să nu fie chiar din discul galactic, ci dintr-un roi globular dens care orbitează galaxia.
În astfel de roiuri, unde stelele se înghesuie și gravitația orchestrează întâlniri strânse, sunt favorizate coliziunile și fuziunile, adică exact condițiile care pot naște sau „reaprinde” magnetare vârstnice.
Al doilea scenariu: două magnetare ajunse la capăt de drum s-ar putea ciocni sau uni, eliberând, în proces, rafale radio de o intensitate remarcabilă.
Simulările numerice din ultimii ani au conturat mecanisme prin care asemenea evenimente pot produce semnale de tip FRB, deși multe detalii rămân în dezbatere. Descoperirea împinge înainte câteva întrebări-cheie.
Cum pot stelele de neutroni, considerate adesea calme după primele lor epoci violente, să genereze sursuri radio la miliarde de ani de la naștere? Ce procese, într-o galaxie „stinsă” din punct de vedere al formării stelare, pot alimenta încă fenomene atât de energetice?
Iar roiurile globulare, mult timp tratate ca simple relicve ale începuturilor galactice, ar putea juca un rol central în producerea acestor explozii radio? Răspunsurile vor veni din observații răbdătoare și din modele mai bune.
O supraveghere continuă a cerului, în mai multe regiuni, va ajuta la cartografierea distribuției acestor surse și a contextelor lor cosmice.
Simulările pe calculator, mai detaliate, pot urmări cum evoluează câmpurile magnetice ale magnetarelor vechi și ce se întâmplă când astfel de obiecte interacționează sau fuzionează.
Iar studiile pe mai multe lungimi de undă – de la radio, la optic și raze X – pot lega piesele lipsă, oferind o imagine coerentă a condițiilor fizice din spatele fiecărei rafale.
Faptul că un sursau radio repetitiv vine dintr-o galaxie veche, aparent „tăcută”, marchează o etapă importantă în înțelegerea fenomenelor extreme din univers.
Prin felul în care contrazice ideea că numai magnetarele tinere pot produce astfel de semnale, această descoperire deschide drumuri noi pentru teoriile despre viața stelelor de neutroni și despre dinamica galaxiilor ajunse la maturitate.
În același timp, reamintește că universul păstrează încă multe secrete și că știința, odată cu progresele tehnologice și cu instrumente mai fine de observație, își va rescrie modelele ori de câte ori realitatea o cere.
