Permafrostul siberian continuă să scoată la lumină istorii pe care nu le bănuiam. În peisajele înghețate ale Iakuției, o corniță de rinocer lânos a spulberat toate recordurile cunoscute: măsoară 164,7 centimetri de-a lungul curburii anterioare.
Dar dincolo de dimensiunile sale ieșite din comun, această relicvă a erei glaciare spune o poveste și mai uimitoare decât mărimea ei. O poveste despre supraviețuire, în unul dintre cele mai neprietenoase medii pe care le-a cunoscut Pământul.
Cercetătorii de la Academia de Științe a Rusiei și Universitatea Federală de Nord-Est, care și-au publicat rezultatele în Journal of Zoology, au scos recent la suprafață douăsprezece coarne de rinocer lânos în Republica Saha, în estul Rusiei. Dintre toate, unul a atras imediat privirile.
Descoperit pe malurile râului Mustur-Yuryuye, acest corn depășește cu peste treizeci de centimetri precedentul record pentru specia sa și îl întrece cu aproape șapte centimetri chiar și pe cel mai impunător corn observat la rinocerul alb modern.
Așezat vertical, ar depăși înălțimea lui Lady Gaga purtând o pălărie. Analiza atentă a specimenului a adus însă surprize. În ciuda lungimii spectaculoase, masa și lățimea bazei sunt relativ modeste.
Corelate cu un craniu de dimensiuni reduse, aceste indicii arată cu putere că proprietara a fost o femelă. O paralelă care intrigă: și la rinocerii africani de astăzi, unele femele dezvoltă coarne nazale excepțional de lungi, deși trupul lor este mai mic decât al masculilor.
Rinocerii lânoși par să fi împărtășit același tip de dimorfism sexual, un detaliu esențial pentru a le înțelege biologia. Adevărata revelație s-a ascuns în interiorul cornului. Cercetătorii au folosit o metodă ingenioasă, asemănătoare cu cea prin care numărăm inelele unui copac.
Au numărat alternanța straturilor de keratină deschise și închise la culoare din miezul cornului și au obținut astfel vârsta animalului la momentul morții. Rezultatul i-a lăsat fără cuvinte: femela depășise patruzeci de ani. Este cel mai vârstnic reprezentant al speciei documentat până acum.
După cum explică autorul principal al studiului, Ruslan Belyaev, un singur exemplar a permis stabilirea unor fapte majore despre această specie dispărută. Această longevitate răstoarnă așteptări.
Coelodonta antiquitatis a trăit în nordul Eurasiei în timpul ultimei glaciațiuni, un mediu de o asprime extremă. Specia a dispărut în urmă cu aproximativ zece mii de ani, iar vestigii ale ei sunt descoperite sporadic încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Pentru prima dată, există o dovadă formală că acești colosi preistorici puteau atinge o vârstă comparabilă cu a speciilor actuale, în ciuda iernilor siberiene necruțătoare. Temperaturi polare. Viscole fără răgaz. Resurse alimentare limitate.
Toți factori care ar fi trebuit, teoretic, să le scurteze drastic viața. Deguțul permafrostului transformă astăzi Siberia într-o arhivă vie a Pleistocenului și, totodată, într-o adevărată mină de aur pentru paleontologi.
Pe măsură ce solul înghețat se încălzește, ies la suprafață vestigii extraordinar de bine conservate ale megafaunei, oferind ocazii rare de a studia aceste creaturi ca și cum ar fi dispărut ieri.
Aceste „momii” ale frigului, păstrate milenii la rând în stare remarcabilă, aduc mărturii de neînlocuit despre o lume dispărută.
Fiecare descoperire adaugă o piesă nouă la puzzle-ul unei epoci glaciare, rafinând felul în care înțelegem viața de atunci și adaptările uimitoare care le-au permis acestor giganți să prospere acolo unde, astăzi, am vedea doar un pustiu de gheață.
