Cercetătorii au identificat în 2023 un obiect astronomic denumit GPM J1839-10, caracterizat prin emiterea unor impulsuri de unde radio la fiecare 22 de minute. Datele de arhivă indică faptul că aceste emisii au loc de aproximativ 35 de ani, fiind detectate încă din 1988.
Obiectul a fost descoperit în timpul unei campanii de observare dedicate identificării obiectelor tranzitorii, fenomene astronomice a căror luminozitate sau poziție pe cer variază rapid, cum ar fi supernovele sau erupțiile stelare.
GPM J1839-10 s-a manifestat într-un mod particular, apărând de două ori ca sursă tranzitorie într-o singură noapte de observații.
Impulsurile sale de energie nu au fost scurte și intense, ci au avut durate cuprinse între treizeci și trei sute de secunde, iar intensitatea lor a variat pe parcursul fiecărei emisii. Comportamentul periodic al GPM J1839-10 amintește de cel al pulsarilor.
Un pulsar este o stea neutronică, rezultată din colapsul gravitațional al unei stele masive la sfârșitul existenței sale. Aceste obiecte se rotesc rapid și emit fascicule înguste de radiație electromagnetică.
Din perspectiva Pământului, aceste fascicule pot fi detectate la intervale regulate, asemenea luminii unui far. Totuși, perioada de rotație tipică a pulsarilor este de ordinul secundelor sau chiar milisecundelor.
Modelele astrofizice actuale indică faptul că rotația stelei neutronice generează câmpul magnetic responsabil pentru emisia radio. Dacă rotația încetinește sub o anumită limită, câmpul magnetic devine prea slab pentru a mai produce unde radio detectabile.
Periodicitatea de 22 de minute a obiectului GPM J1839-10 este considerabil mai lungă decât cea a oricărui pulsar cunoscut și depășește pragul teoretic sub care emisia radio ar trebui să înceteze. Alte ipoteze au fost luate în considerare pentru a explica natura GPM J1839-10.
Una dintre acestea implică magnetarii, un tip special de stea neutronică cu un câmp magnetic extrem de puternic. Emisiile magnetarilor sunt însă asociate, de regulă, cu fotoni de energie mult mai înaltă, care nu au fost detectați în cazul GPM J1839-10.
De asemenea, se consideră că magnetarii au perioade de rotație mai scurte decât cea observată. O altă posibilitate ar fi o pitică albă cu un câmp magnetic foarte intens. Piticele albe sunt obiecte stelare mai mari decât stelele neutronice și, prin urmare, au perioade de rotație mai lungi.
Cu toate acestea, dintre miile de pitice albe observate în Calea Lactee, niciuna nu a prezentat un comportament similar cu cel al GPM J1839-10.
În absența unei explicații satisfăcătoare oferite de modelele curente pentru pulsari, magnetari sau pitice albe, nu este exclusă posibilitatea ca GPM J1839-10 să reprezinte un tip de obiect astronomic necunoscut până acum. Clarificarea naturii sale necesită observații suplimentare.
Realizarea acestora prezintă însă dificultăți practice, deoarece detectarea mai multor impulsuri de la aceeași sursă necesită monitorizarea îndelungată a unei anumite regiuni a cerului, implicând resurse observaționale considerabile.
Prin urmare, GPM J1839-10 rămâne un obiect de interes major pentru astrofizicieni, a cărui periodicitate neobișnuită contestă înțelegerea actuală a fenomenelor stelare extreme.
