Acum doi ani, o echipă de cercetători britanici a reușit să sintetizeze pe Pământ un metal cu origine spațială. Reușita a venit într-un moment-cheie: China controlează peste două treimi din producția globală de pământuri rare, iar lumea caută cu aprindere alternative.
Numele metalului promițător este tetrataenită. Iar povestea lui începe cu o meteorită.
În 1966, după căderea unei roci spațiale la Saint-Séverin, în Franța, o echipă de la Muséum national d’histoire naturelle a prelevat eșantioane, convinsă că aceste fragmente nu ascund doar metale prețioase, ci și indicii despre formarea Pământului.
Treizeci de ani mai târziu, doi cercetători de la Universitatea din Tokyo au publicat, în Zeitschrift für Kristallographie, descrierea unui metal necunoscut până atunci: tetrataenita.
Era un firicel abia vizibil, de doar 40 de micrometri în diametru — grosimea unui fir de păr — cu o structură tetragonală formată din taenită, un aliaj care apare când nichelul se combină cu fierul. De ce atâta agitație în jurul unei particule atât de mici?
Pentru că tetrataenita se comportă similar pământurilor rare — acele metale fără de care infrastructurile pentru energii regenerabile, smartphone-urile, bateriile, vehiculele electrice, submarinele nucleare și avioanele de luptă nu ar exista în forma lor actuală.
Cu alte cuvinte, un ingredient critic pentru tehnologia modernă. În 2022, la Universitatea din Cambridge, povestea a făcut un salt înainte. Echipa condusă de profesoara de știința materialelor Lindsay Greer a anunțat că a reușit să sintetizeze în laborator un metal apropiat de tetrataenită.
Procedeul: încălzirea anumitor materiale la 1.443 °C. Rezultatul: un compus cu proprietăți magnetice similare celor întâlnite la pământuri rare precum disprorsiul, praseodimul și neodimul.
Dacă această tetrataenită de laborator va putea, într-o zi, să înlocuiască pământurile rare în dispozitivele noastre, schimbarea ar fi majoră. Cererea pentru aceste materiale crește constant, iar China produce astăzi aproximativ 70% din totalul mondial.
Mai mult, și-a redus recent exporturile către Statele Unite și Europa, ca răspuns la limitări impuse pentru anumite cipuri și componente electronice. O alternativă sintetică ar însemna nu doar mai puțină presiune pe lanțurile de aprovizionare, ci și un potențial reechilibru economic și geopolitic.
Există și un câștig ecologic care nu poate fi ignorat. Producerea tetrataenitei în laborator ar diminua dependența de minerit — o activitate adesea distructivă și localizată în regiuni sensibil ecologic.
O producție sintetică, la scară mare, ar reduce impactul asupra mediului și ar deschide calea către un model de aprovizionare mai durabil și mai etic pentru materialele critice, capabil să țină pasul cu exigențele tehnologiilor moderne.
Rămâne întrebarea esențială: poate fi atinsă producția pe scară largă, astfel încât acest material să devină cu adevărat accesibil? Doar viitorul va confirma dacă promisiunea se va transforma în realitate.
