Povestea începe în anul 2000, în depozitele mlăștinoase de la Mazon Creek, Illinois. De acolo a fost scos un fosil unic, vechi de 300 de milioane de ani.
Botezată Pohlsepia mazonensis, creatura părea să bifeze toate semnele unei caracatițe: opt tentacule distincte, doi ochi clar conturați și o formațiune care semăna izbitor cu o pungă de cerneală.
Doar că, înainte să fie îngropat definitiv sub sedimente, organismul a avut timp să se descompună săptămâni la rând. Țesuturile moi au fost strivite și deformate încet, iar această pastă preistorică a ajuns să imite, înșelător, aspectul unei caracatițe.
O întreagă generație de cercetători a luat drept bună această iluzie. Pe fondul îndoielilor persistente ale unor experți, echipa paleobiologului Thomas Clements a decis să redeschidă dosarul. Cum să privești înăuntrul rocii fără să distrugi fosilul? Cu imagistică la sincrotron.
Tehnologia folosește acceleratoare de particule pentru a genera raze X de miliarde de ori mai intense decât cele din spitale, capabile să străbată piatra densă și să cartografieze, cu o rezoluție excepțională, detalii anatomice invizibile ochiului liber.
Sub acest fascicul ultraperformant, adevărul a ieșit la iveală. În interiorul fosilului a fost descoperită o structură denticulată remarcabil de bine conservată: o radulă, o „limbă” aspră acoperită de dinți microscopici, tipică anumitor moluște.
A fost identificat și un cioc, componentă-cheie a unor cefalopode. Numărând cu migală denticulele de pe radulă, cercetătorii au găsit unsprezece dinți minusculi. Forma și dispunerea lor nu corespund deloc unei caracatițe, ci indică direct spre familia nautililor, cefalopode cu cochilie.
Imagistica a arătat, în plus, că presupusa „pungă de cerneală” nu conținea melanină, infirmând ipoteza inițială.
Coroborând datele, echipa a concluzionat că falsa caracatiță este, de fapt, un Paleocadmus pohli, un nautiloid bine cunoscut în regiune, dar făcut de nerecunoscut de starea avansată de putrefacție. Corecția nu e un simplu detaliu de clasificare. Ea modifică semnificativ cronologia vieții marine.
Detrônarea acestei presupuse decane face ca apariția primelor caracatițe veritabile să fie cu 150 de milioane de ani mai recentă decât se estima anterior.
În același timp, descoperirea oferă biologilor cele mai vechi țesuturi moi de nautiloid identificate până acum, împingând înapoi istoria acestui grup cu 220 de milioane de ani. Studiul a fost publicat în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.
