O descoperire paleontologică recentă în Yukon, Canada, schimbă percepțiile noastre despre sosirea mamuților lânoși în America de Nord.
Un dinte vechi de 216.000 de ani a fost identificat ca fiind cel mai vechi de acest tip găsit pe continent, punând sub semnul întrebării cronologia acceptată anterior a migrațiilor acestor mamifere preistorice.
Această fosilă, găsită de-a lungul vechiului râu Crow, sugerează că mamuții au ajuns în regiune mult mai devreme decât indicau estimările anterioare, care plasau migrarea între 120.000 și 100.000 de ani în urmă.
Prin analiza acestei descoperiri, cercetătorii susțin că traversarea strâmtorii Bering ar fi putut avea loc într-o perioadă interglaciară acum peste 200.000 de ani, oferind un nou model pentru înțelegerea migrației și evoluției acestor animale.
De asemenea, ceea ce face specială această descoperire este metoda utilizată pentru a data fosila.
Folosirea tehnicii ceasului molecular, care estimează vârsta prin analiza mutațiilor genetice, a oferit o precizie mai mare în stabilirea vechimii, completând astfel metoda tradițională a datării cu radiocarbon.
Această abordare modernă, combinată cu informațiile geologice locale, a permis confirmarea vârstei dintelui. Prin această combinație de tehnici, se deschid noi direcții în cercetarea paleontologică, permițând mai multe informații despre migrarea și evoluția speciilor antice.
În afara identificării vechimii fosilei, cercetătorii au extras și ADN-ul mamutului, astfel descoperind o diversitate genetică care fusese anterior necunoscută.
Studiul acestui ADN, numit „ADN-ul vremurilor profunde”, facilitează înțelegerea evoluției acestor mamifere, evidențiind diferitele linii genetice care au populat continentul.
Această cercetare îmbunătățește cunoștințele noastre despre modul în care mamuții s-au adaptat la diferite medii și cum au evoluat pe continent și în Eurasia. Este un pas important spre o mai bună înțelegere a biologiei și istoriei acestor animale.
Cu toate acestea, descoperirea nu oferă încă răspunsuri clare la misterul dispariției mamutului lânos, care a avut loc acum aproximativ 10.500 de ani, în circumstanțe rămase în mare parte ambigue.
Schimbările climatice de la sfârșitul ultimei glaciații și intervenția umană prin vânătoare sunt considerați factori posibili. Se știe că populații izolate de mamuți au supraviețuit în Alaska și Siberia până acum aproximativ 4.000 de ani.
Studiile continuă pentru a desluși impactul factorilor de mediu și umani asupra dispariției acestora.
Implicățiile descoperirii sunt semnificative și pentru cercetarea științifică, deoarece deschide noi posibilități de explorare a evoluției și migrației mamuților prin utilizarea unor tehnici avansate de datare și genetică.
Această fosilă remarcabilă nu doar că extinde cunoștințele noastre despre istoria preistorică, dar rescrie, de asemenea, o parte din înțelegerea noastră privind evoluția de-a lungul timpului a ecosistemului din Pleistocen.
