Un crocodil de aproape patru metri a reușit să înainteze 590 de kilometri de-a lungul coastelor australiene în numai 25 de zile, fără să depună un efort fizic pe măsura distanței.
Pare o contradicție, mai ales că specia Crocodylus porosus, cea mai mare reptilă a planetei, nu excelează deloc la înotul de anduranță. Și totuși, acești giganți au colonizat zeci de insule izolate din Oceanul Indian și din Pacific, acolo unde ar fi trebuit să ajungă doar înotători de elită.
Cum se explică această expansiune geografică atât de vastă pentru un animal greoi în apă? Răspunsul a venit abia după un studiu de doisprezece luni, în care cercetătorii australieni au urmărit 27 de crocodili adulți din râul Kennedy, în nordul Queenslandului.
Animalele au fost dotate cu sonde sonar, iar receptoarele subacvatice amplasate de-a lungul traseelor lor au înregistrat 1,2 milioane de puncte de date. O cantitate uriașă de informații, suficientă pentru a scoate la iveală un tipar pe care ochiul liber nu l-ar fi putut detecta niciodată.
Surfing pe curenții oceanici, nu înot de anduranță
Crocodilii nu pornesc la drum când vor. Așteaptă un moment precis, imediat după schimbarea mareei, când curenții li se pun la dispoziție. În loc să înoate activ, se lasă purtați.
Iar când apa își schimbă direcția și devine potrivnică, nu forțează: urcă pe mal și așteaptă răbdători următoarea inversare a curentului.
Este o formă de surfing, o strategie discretă care le permite să acopere regulat peste 50 de kilometri între zona lor de viață și gura râului, sau să se aventureze în larg în etape de circa 10 kilometri, atâta timp cât condițiile le sunt favorabile. Două exemple ilustrează perfect această tehnică.
Un mascul de 3,84 metri a plecat din râul Kennedy și a ajuns pe coasta vestică a Peninsulei Cap York, parcurgând 590 de kilometri în 25 de zile, ajutat de curenții sezonieri din Golful Carpentaria.
Un altul, și mai masiv, cu 4,84 metri, a străbătut 411 kilometri în 20 de zile prin Strâmtoarea Torres, una dintre cele mai dificile zone din punct de vedere al curenților, așteptând de fiecare dată ca apele să se întoarcă în favoarea sa.
Ce schimbă această descoperire în evoluția speciei
Dincolo de spectaculozitatea acestor cifre, descoperirea schimbă felul în care înțelegem evoluția speciei.
Crocodylus porosus este singurul crocodil care ocupă o arie atât de întinsă în apă sărată, iar această capacitate de a se lăsa dus de curenți, combinată cu rezistența sa uluitoare la foame și sete în larg, oferă o explicație coerentă pentru prezența sa pe insule despărțite de mii de kilometri de ocean.
Un amestec regulat între populații insulare are loc, se pare, de milenii. Iar implicațiile depășesc cazul acestei specii.
Teoria se extinde asupra crocodilienilor în general, sugerând că și alte rude preistorice ar fi putut traversa bariere marine majore nu prin forță brută, ci prin aceeași inteligență adaptativă de a citi ritmurile oceanului și de a le folosi în propriul avantaj.
Ceea ce părea o ispravă fizică imposibilă se dovedește, în final, o strategie rafinată de supraviețuire. În loc să lupte împotriva apei, crocodilul marin a învățat să o folosească.
O lecție care amintește că, uneori, viclenia cântărește mai greu decât forța, chiar și printre cei mai redutabili prădători ai planetei.
