Un chirurg amator a distrus cablul care unea Europa de America

Curiozitate.ro

Un chirurg amator a distrus cablul care unea Europa de America

Un cablu transatlantic de 3 000 de kilometri a funcționat doar 21 de zile în 1858, distrus de 2 000 de volți injectați de un electrician amator.

Trei săptămâni. Atât a rezistat visul. Un cablu uriaș, întins pe fundul Atlanticului, menit să unească două lumi, s-a transformat într-o ruină electrică în doar 21 de zile. Totul din cauza unei ambiții oarbe. Povestea începe în 1858.

Atlantic Telegraph Company reușește ceea ce părea de domeniul fantasticului: instalează un cablu telegrafic de peste 3 000 de kilometri între Insula Valentia, în sud-vestul Irlandei, și Heart’s Content, în Newfoundland.

Până atunci, orice mesaj între Europa și America de Nord dura cât o călătorie cu vaporul – cel puțin zece zile. Deodată, distanța se comprimase la câteva minute. Entuziasmul atinge apogeul pe 16 august 1858. Regina Victoria îi transmite un mesaj președintelui american Buchanan.

Ziarele vorbesc despre o minune tehnologică fără precedent. Nimeni nu bănuiește că sărbătoarea va fi scurtă.

2 000 de volți care au distrus totul

Semnalul era slab încă de la început. Calitatea lui se deteriora vizibil, iar transmisia încetinea până devenea aproape inutilizabilă. În acest context, intră în scenă un personaj controversat: Wildman Whitehouse.

Chirurg de profesie, electrician amator autodidact, el era responsabilul tehnic al proiectului din partea britanică. Convins că problema se rezolvă prin forță brută, Whitehouse ia o decizie radicală. Injectează până la 2 000 de volți în cablu.

Pentru comparație, liniile telegrafice terestre funcționau la acea vreme cu doar câteva zeci de volți. Rezultatul este catastrofal. Semnalul scade și mai mult, transmisia devine un coșmar, iar după trei săptămâni de tensiune excesivă, cablul este distrus complet. Atlanticul amuțește.

Vina nu a fost doar a lui Whitehouse

Ancheta din 1861 îl găsește vinovat în cea mai mare parte pe Whitehouse. Dar unii istorici nuanțează verdictul. Cablul avea cupru prea subțire și o izolație fragilizată încă din depozitare. Poate că eșecul era scris în însăși construcția lui, indiferent de voltaj.

Cert este că lumea avea să aștepte până în 1866 pentru o legătură transatlantică durabilă. De data aceasta, cu tensiuni modeste și instrumente de măsură ultrasensibile. Opt ani de tăcere între cele două continente.

O lecție dură: viteza unui semnal nu se obține prin tratarea lui brutală, ci prin învățarea de a-l asculta cu atenție. O idee care avea să ghideze întreaga istorie a telecomunicațiilor submarine.