Un singur obiect neînsemnat, atins din pură curiozitate, a transformat un picnic duminical într-o scenă a morții. Era 5 mai 1945, iar lângă Bly, Oregon, un grup de excursioniști tocmai dăduse peste ceea ce părea a fi un rest neobișnuit, rătăcit în pădurea de pe muntele Gearhart.
În secunda următoare, totul a fost spulberat. Cei șase civili care au murit acolo nu erau soldați și nu se aflau pe vreun câmp de luptă.
Au fost victimele colaterale ale unui război purtat la mii de kilometri distanță, într-un mod atât de neașteptat încât nimeni nu fusese pregătit să-l înțeleagă la timp.
Explozia care i-a ucis a fost provocată de un balon japonez, lansat cu luni în urmă de pe coastele insulei Honshu, o armă ciudată, despre care americanii nu aveau aproape nicio informație. Călătoria acestui obiect părea desprinsă dintr-un roman științifico-fantastic.
Uriașul balon de hârtie, umflat cu hidrogen, fusese purtat peste Oceanul Pacific de curenții de aer rapizi de la mare altitudine, un fenomen pe care meteorologii abia îl bănuiau la acea vreme și pe care astăzi îl numim curentul jet.
Străbătuse întregul ocean în doar câteva zile, ghidat de un sistem ingenios de balast cu saci de nisip, iar acum, după ce străbătuse o lume întreagă, își găsise sfârșitul într-o pădure din Oregon.
Arma secretă a Japoniei și tăcerea strategică a Americii
Fabricarea acestor arme fusese, la rândul ei, o poveste aparte. Mii de eleve din Japonia fuseseră mobilizate să lipească straturi de hârtie cu pastă de cartofi, construind astfel niște învelișuri uriașe, de zece metri în diametru.
Fiecare astfel de balon semăna cu un imens lampion de târg, dar ascundea în interior patru dispozitive incendiare și o bombă explozivă antipersonal. Era o armă menită să provoace haos și incendii, iar pentru a o duce la destinație, japonezii mizau pe forțele naturii.
Între noiembrie 1944 și aprilie 1945, armata imperială japoneză a lansat aproximativ 9 300 de astfel de baloane. Dintre acestea, doar aproximativ 300 au fost vreodată găsite sau observate pe teritoriul Statelor Unite, Canadei sau Mexicului. Restul s-au prăbușit în ocean sau s-au pierdut fără urmă.
Cu toate acestea, fragmentele descoperite au conturat o hartă surprinzătoare a răspândirii lor: de la Alaska și California până în preriile canadiene, ba chiar până în interiorul continentului, în Michigan.
Unul dintre ele a lovit o linie de înaltă tensiune lângă centrala nucleară de la Hanford, cauzând o pană de curent de câteva zile, dar fără consecințe grave. În fața acestei amenințări difuze, autoritățile americane au ales o strategie riscantă: tăcerea absolută.
O campanie strictă de cenzură mediatică a fost impusă pentru a împiedica Japonia să afle dacă armele sale funcționau. Scopul era să priveze Tokyo de orice informație despre eficacitatea atacurilor, chiar dacă asta însemna să lase populația complet ignorantă în fața pericolului.
Această decizie avea să aibă un cost uman direct, așa cum au demonstrat-o mai târziu cercetările istoricului Robert Mikesh pentru National Museum of the Pacific War. Tăcerea, oricât de eficientă ar fi fost pentru a descuraja inamicul, a împiedicat orice avertisment care ar fi putut salva vieți.
Cei șase civili uciși de un război purtat la mii de kilometri
Săptămânile trecuseră fără incidente majore, iar riscul părea tot mai mult o simplă teorie. În acea zi de mai, pastorul Archie Mitchell își însoțea soția însărcinată și cinci copii de la școala duminicală într-o excursie la pescuit.
Când grupul a zărit resturile bizare din pădure, pastorul a încercat să strige un avertisment, dar a fost prea târziu. Balonul a explodat în fața lor. Sherman Shoemaker, Edward Engen, Jay Gifford, Joan Patzke și Dick Patzke, copii cu vârste între 11 și 14 ani, au murit pe loc.
Alături de ei, a murit și Elsie Mitchell, soția pastorului, aflată în luna a cincea de sarcină. O bombă construită la mii de kilometri distanță, într-o fabrică de hârtie, își găsise în sfârșit ținte umane.
Locul tragediei este astăzi protejat de Registrul Național al Locurilor Istorice, iar formularul oficial de înscriere subliniază fără echivoc semnificația evenimentului.
Este considerat cea mai clară ilustrare a utilizării unei arme strategice japoneze împotriva Statelor Unite în timpul unui conflict mondial major, dar și prima utilizare documentată a unei arme balistice intercontinentale din istorie.
Un balon de hârtie lipit cu pastă de cartofi a prefigurat, fără să știe, era rachetelor. Vestea despre masacrul de la Bly a fost făcută publică abia pe 22 mai 1945, când autoritățile militare au comunicat primele informații despre baloanele-bombă.
Abia la începutul lunii iunie, cenzura a fost complet ridicată, iar publicul a aflat adevărul. Dar programul japonez se oprise deja.
Retragerea oficială a acestor arme fusese decisă pe 20 aprilie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de tragedie, din cauza lipsei de hidrogen și de materii prime pentru hârtie.
Ironia sorții a făcut ca Tokyo să oprească lansările exact în momentul în care unul dintre baloanele sale era pe cale să găsească, pentru prima și singura dată, o țintă umană pe continentul american.
