Un asteroid descoperit recent, numit 2023 DZ2, va trece sâmbătă pe lângă Pământ, la o distanţă de peste 160.000 de kilometri, fără a constitui un pericol, conform Biroului NASA pentru Coordonarea Apărării Planetare.
Asteroidul, cu o lăţime de aproximativ 55 de metri, se deplasează în prezent cu o viteză de 36,84 de kilometri pe secundă, potrivit instrumentului de urmărire în timp real al NASA.
În timp ce astfel de evenimente sunt obişnuite, apropierea unui asteroid de această dimensiune are loc doar aproximativ o dată la un deceniu, conform NASA, ceea ce oferă o oportunitate unică pentru ştiinţă.
Potrivit agenţiei spaţiale americane, astronomii de la Reţeaua internaţională de avertizare asupra asteroizilor (IAWN) vor observa trecerea asteroidului pentru a afla mai multe despre apărarea planetară.
NASA a anunțat recent că urmărește un nou asteroid care ar putea lovi Pământul în următorii 25 de ani.
Asteroidul recent descoperit de NASA a fost numit 2023 DW. Oamenii de știință susțin că bolovanul uriaş va lovi planeta în anul 2046. Conform NASA, traiectoria actuală a asteroidului arată că va intra în coliziune cu Pământul peste 23 de ani.
Oamenii de știință nu au reușit încă să determine unde pe Terra va ateriza asteroidul și nici să estimeze pagubele pe care le-ar putea provoca.