Turnul Eiffel se înclină mai mult într-o zi de caniculă decât în furtuna din 1999

Curiozitate.ro

Turnul Eiffel se înclină mai mult într-o zi de caniculă decât în furtuna din 1999

Soarele deformează Turnul Eiffel mai mult decât cea mai violentă furtună, împingând vârful monumentului cu până la 19 centimetri într-o zi obișnuită de vară.

Când rafalele au atins 214 km/h în vârful Turnului Eiffel, pe 26 decembrie 1999, monumentul a oscilat cu nouă centimetri. Pare mult. Pare spectaculos. Și totuși, soarele face același vârf să se legene de două ori mai mult, fără nicio adiere de vânt.

Într-o zi obișnuită de vară, când aerul stă nemișcat, aceeași extremitate a turnului poate înregistra o deplasare de 19 centimetri. Cifra apare pe site-ul oficial al monumentului și este aproape dublă față de cea din timpul furtunii care a marcat sfârșitul mileniului.

Unele surse, între care RTL, indică chiar 13 centimetri pentru acea zi de decembrie, dar referința rămâne cea oficială: nouă centimetri, abia ceva mai mult decât lățimea unei palme.

Fierul se dilată și răsucește structura

De ce se întâmplă asta? Pentru că fierul are propriul lui răspuns la căldură. Fața turnului expusă direct la soare se încălzește până la 60 sau chiar 70 de grade Celsius, potrivit unui calcul publicat de The Conversation și preluat de revista elvețiană Batimag.

Metalul se dilată, iar partea luminată devine mai lungă decât cea rămasă în umbră. Rezultatul: structura se răsucește ușor, de parcă ar vrea să se ferească de stea.

Arhitectul și istoricul Bertrand Lemoine a descris mecanismul la Europa 1 într-o formulă simplă: turnul se curbează lent, ca și cum ar încerca să se îndepărteze de sursa de căldură. Raportul oficial al monumentului, citat de RTL, folosește o imagine similară: vârful „fuge de soare”.

Pe parcursul zilei, pe măsură ce astrul își schimbă poziția pe cer, zona iluminată se mută, iar înclinarea urmează același traseu. Se naște astfel o curbă lină, aproape imposibil de observat cu ochiul liber, așa cum subliniază Lemoine. Noaptea, când lumina dispare, turnul revine la poziția de start.

În timpul caniculei de la finalul lunii iunie 2025, parizianul a estimat în jur de 20 de centimetri de deplasare într-o zi de arșiță severă. Diferența față de cei 19 centimetri menționați de RTL ține, cel mai probabil, de rotunjire, pentru că ordinul de mărime rămâne același indiferent de sursă.

Totuși, de ce reacționează atât de puternic un turn de fier? Pentru că metalul din care este construit suportă temperaturi mult mai ridicate decât aerul din jur. Coeficientul de dilatare al fierului este de aproximativ 12 milionimi de metru pe metru și pe grad.

Teoretic, o grindă de 300 de metri s-ar putea lungi cu 36 de centimetri pentru o diferență de 100 de grade. În realitate, structura nu se încălzește uniform, iar acest dezechilibru limitează efectul. Tocmai această inegalitate explică de ce turnul nu crește pur și simplu, ci se înclină.

Iarna turnul scade, vara se înclină

Fenomenul are și o latură sezonieră. Iarna, monumentul poate pierde până la zece centimetri în înălțime, notează Le Parisien. Între o zi toridă și o dimineață geroasă, silueta Parisului nu are exact aceleași dimensiuni. Puse cap la cap, cifrele devin grăitoare.

Cea mai violentă furtună menționată a produs nouă centimetri de oscilație. O zi obișnuită de vară aduce 19. Iar sezonul rece scade înălțimea cu aproximativ zece centimetri. Vântul acționează în rafale, câteva secunde o dată.

Soarele, în schimb, lucrează ore întregi, latură după latură, asupra sutelor de tone de metal. Așa că, data viitoare, când un buletin meteo anunță un val de căldură, indicatorul de urmărit nu va fi cel al anemometrului, ci al termometrului.

Rămâne o precizare importantă: acești 19 sau 20 de centimetri sunt măsurători de vârf ale deplasării dintr-o poziție în alta, iar atât RTL, cât și Le Parisien amintesc că turnul revine la punctul de plecare odată ce se lasă noaptea.