Plasele pescarilor scot la lumină, din adâncuri, oase de mamut și unelte cioplite din silex. Dar adevărata comoară nu este prada prinsă în ochiurile de plasă, ci povestea unui întreg teritoriu înghițit de valuri.
În sudul Mării Nordului, acolo unde astăzi e doar apă, a existat cândva o câmpie locuită, cu dealuri împădurite și râuri pline de pește. Această lume pierdută, cunoscută sub numele de Doggerland, nu a fost o simplă punte de trecere între Marea Britanie și Europa.
A fost un tărâm fertil, unde vânătorii-culegători din mezolitic au trăit generații la rând. Dovada stă în vestigiile pe care traulerele le aduc accidental la mal: topoare, vârfuri de săgeți, harpoane din corn de cerb și oase de lei de peșteră.
Multă vreme, pescarii au ignorat valoarea acestor capturi neobișnuite, dar pentru arheologi ele sunt pagini dintr-o istorie care a fost scrisă sub apă.
Cum a dispărut acest paradis preistoric?
De la începutul anilor 2000, expedițiile subacvatice au început să cartografieze metru cu metru acest peisaj scufundat. Forajele și sonarele au dezvăluit un mozaic de ecosisteme, nu o câmpie uniformă. Renii și bourii cutreierau aceste meleaguri, iar solurile bogate hrăneau comunități întregi.
Întrebarea care macină cercetătorii este una simplă: cum a dispărut acest paradis preistoric? Răspunsul nu vine sub forma unei catastrofe unice și violente. Dispariția Doggerland-ului a fost un proces lent, o eroziune aproape imperceptibilă.
Topirea calotelor glaciare a ridicat nivelul oceanelor, iar marea a ros, an după an, terenurile cele mai joase. Locuitorii au avut probabil timp să se retragă spre înălțimi, urmărind cum uscatul se micșorează neîncetat. Totuși, povestea are și un final brutal.
O alunecare de teren subacvatică uriașă, produsă în largul Norvegiei, cunoscută sub numele de Storegga, a generat un tsunami devastator.
Evenimentul, care a deplasat 3 200 km³ de sedimente pe o suprafață de 80 000 km², a lovit coastele Scoției și Danemarcei, lăsând în urmă depozite sedimentare care se studiază și astăzi.
Tsunami-ul nu a fost singurul vinovat
Însă cât de decisiv a fost acest val uriaș? Aici intervine dezbaterea științifică. Unii cercetători cred că tsunami-ul a fost lovitura de grație pentru ultimele insulițe rămase din Doggerland.
Alții, inclusiv studii de la Universitatea din Oxford, susțin că abandonarea a fost cauzată în principal de creșterea rapidă a nivelului mării, care a avut loc înainte de episodul Storegga. Mai mult, o analiză recentă publicată în revista „Antiquity” complică și mai mult imaginea.
Analizele ADN-ului sedimentar sugerează că, după tsunami, apele s-au retras temporar, iar terenurile au revenit la viață de-a lungul litoralului. Asta înseamnă că scufundarea definitivă a fost pecetluită nu de un val uriaș, ci de creșterea inexorabilă a oceanelor.
Următoarele campanii de foraj din sudul Mării Nordului ar putea oferi răspunsuri clare. Până atunci, ceea ce aduc plasele la suprafață nu este amintirea unei apocalipse subite, ci urma răbdătoare a unei lumi care s-a retras pas cu pas în fața înaintării apei.
