Trezirea la miezul nopții, cu ochii larg deschiși, fără niciun motiv aparent, nu este un semn de insomnie. Este o moștenire biologică pe care omenirea aproape a uitat-o. Istoricul american Roger Ekirh a dat peste această realitate uitată în timp ce răsfoia jurnale vechi de sute de ani.
O expresie apărea constant, fără ca cercetătorii moderni să-i înțeleagă sensul: „primul somn”. Întrebarea pe care și-a pus-o a fost atât de simplă, încât nimeni nu o mai formulase de generații. Ceea ce a descoperit a reconfigurat complet înțelegerea noastră asupra nopții.
Până în secolul al XIX-lea, strămoșii noștri nu dormeau într-o singură tranșă, ci în două cicluri distincte, separate de o perioadă de veghe care putea dura până la o oră.
Primul somn începea la scurt timp după lăsarea întunericului și se termina natural, în jurul miezului nopții sau în primele ore ale dimineții.
Constanța tulburătoare a unui model universal
Urma o pauză activă, numită „dorveille”, departe de a fi un interval pierdut. Oamenii se rugau, meditau asupra viselor, făceau dragoste sau chiar se vizitau între vecini.
Un manual medical francez din secolul al XVI-lea recomanda cuplurilor să conceapă copii exact în această fereastră, „după primul somn”, când plăcerea era mai mare și actul, mai reușit. Greu de imaginat un astfel de sfat într-un prospect farmaceutic contemporan.
Dovezile adunate de Ekirch sunt copleșitoare. Peste 2.000 de referințe, într-o duzină de limbi, din Grecia antică până în secolul al XIX-lea, confirmă același model. Constanța este tulburătoare, deloc întâmplătoare.
Culturi din centrul Nigeriei, din pădurile Surinamului, lipsite de lumină artificială, au trăit exact același ritm. Un experiment de laborator din anii 1990 a demonstrat mecanismul.
Cercetătorii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au izolat cincisprezece bărbați de orice sursă de lumină artificială timp de câteva săptămâni. Rezultatul? Fără bec, corpul uman și-a redescoperit singur ritmul străvechi, segmentat în două faze.
Cum a distrus lumina artificială ritmul natural
Transformarea nu s-a produs brusc. La începutul secolului al XIX-lea, oamenii stăteau deja treji cu una-două ore mai mult după ora obișnuită de culcare.
Pe la mijlocul secolului, primul somn, care dura cândva între 3 și 3 ore și jumătate, se întinsese la 5 sau 6 ore, înghițind din timpul celui de-al doilea. Până la sfârșitul secolului, al doilea somn nu mai era decât o vagă prelungire a primului. Vinovatul este iluminatul artificial.
Mai întâi gazul, apoi becul electric, au amânat ora de culcare și au dezechilibrat profund ceasul biologic, desincronizându-l de ciclurile naturale ale luminii și întunericului. Revoluția industrială a dat lovitura de grație.
Într-o societate obsedată de producție, somnul era un imperativ biologic ale cărui obiceiuri trebuiau optimizate. Mesajul s-a lipit: doarmeți toată noaptea, economisiți timp. Până la începutul secolului al XX-lea, somnul unic devenise norma.
Expresiile „primul somn” și „al doilea somn” au dispărut din limbaj, șterse din memoria colectivă a Occidentului. Un singur secol a fost suficient pentru a eclipsa un reflex la fel de vechi ca specia umană. Dezbaterea științifică nu este închisă.
Unii cercetători consideră dovezile aduse de Ekirh selective și incomplete. Istoricul a răspuns punctual fiecărei critici în articole recente, dar controversa rămâne. Data viitoare când deschideți ochii la 3 dimineața, fără motiv, amintiți-vă: nu sunteți singuri.
Generații întregi, în fiecare noapte, au trăit exact aceeași pauză, fără să vadă în ea cea mai mică problemă. Poate ar fi cazul să ne reamintim de ce.
