În 1889, naturalistul William Hornaday a numărat bizoni în toată lumea. A găsit 1 091. Dintre aceștia, doar 85 trăiau liberi, în sălbăticie, pe teritoriul american. Cu mai puțin de un secol în urmă, turmele lor numărau zeci de milioane de capete, iar trecerea lor putea întuneca orizontul ore în șir.
Colapsul nu a fost un accident. Vânătoarea comercială pentru piei a făcut ravagii, dar autoritățile americane au transformat măcelul într-o armă: sacrificarea în masă a turmelor a fost o politică deliberată, menită să înfometeze națiunile din Câmpii și să elibereze teritoriul pentru coloniști.
Hornaday, care avea să devină o figură-cheie a conservării, a documentat el însuși distrugerea și a numit-o de neiertat.
Salvarea prin încrucișare a lăsat o moștenire genetică complicată
În acel punct de minim absolut, specia a fost salvată de un grup neașteptat: crescătorii privați. Între 1880 și 1900, fermieri din Texas, Montana și Dakota au adunat ultimii supraviețuitori în turme private. Dar salvarea avea un preț pe care nimeni nu l-a bănuit atunci.
Pentru a obține animale mai docile, mai ușor de ținut în spatele gardurilor și uneori mai rezistente la boli, crescătorii au încrucișat bizoni cu bovine domestice. Gestul părea nesemnificativ la vremea respectivă. S-a dovedit definitiv.
Toți bizonii americani de astăzi descind din acea mână de turme supraviețuitoare. Iar în 2022, o echipă de la Universitatea Texas A&M a demonstrat că niciunul nu a scăpat neatins.
Comparând genomurile bizonilor moderni cu cele ale 1 842 de bovine domestice, cercetătorii James Derr, Brian Davis și Sam Stroupe au publicat în Scientific Reports o constatare fără precedent: toți bizonii din America de Nord poartă multiple regiuni mici de ADN bovin.
Timp de decenii, turma din Yellowstone a fost considerată ultima rămășiță genetică pură. Studiul i-a spulberat reputația. Chiar și acolo, un singur exemplar a arătat cel mai scăzut nivel măsurat vreodată: 0,24% ADN bovin. O urmă infimă, dar reală.
Rezultatul i-a luat prin surprindere chiar și pe cercetători. James Derr a recunoscut că a refuzat să creadă la început: „Eram absolut în faza de negare”, a mărturisit el, spunând că rezultatul i-a dat senzația de „un pumn în față”.
Contaminarea a început mai devreme decât se credea
Mai tulburător este că aceste urme nu vin doar din experimentele deliberate. Studiul a găsit ADN bovin și în două probe de bizoni istorici de la sfârșitul secolului al XIX-lea, anterioare marilor programe de hibridizare. Cu alte cuvinte, contaminarea genetică a început mai devreme decât se credea.
Niciun program de creștere nu poate șterge ceea ce s-a înscris în genom acum peste un secol.
Biologul Brian Davis a rezumat situația fără ocolișuri: „Aceste eforturi de hibridizare bine intenționate lasă o moștenire genetică complicată.” La 150 de ani de la momentul cel mai de jos, nu mai există niciun bizon american complet lipsit de gene bovine. Dar povestea are o întorsătură neașteptată.
Chiar pentru că turmele considerate odinioară „pure” poartă această urmă, administratorii de parcuri și rezervații încep să ridice restricțiile privind încrucișarea între populații. Restricțiile fuseseră impuse în numele unei purități genetice care, în realitate, nu a existat niciodată.
