Un studiu internațional recent indică faptul că anumite populații de țestoase marine, considerate mult timp periclitate, prezintă semne de refacere datorită eforturilor de conservare.
Cercetarea, publicată în jurnalul științific Science Inter-Research, a evaluat starea a 48 de unități regionale de management (URM), definite ca grupuri de țestoase care împart același habitat și se confruntă cu amenințări similare.
Analiza acestor URM permite o perspectivă mai detaliată asupra sănătății populațiilor locale, comparativ cu o evaluare globală generală. Rezultatele studiului arată că peste jumătate dintre URM-urile analizate înregistrează o creștere a numărului de indivizi.
De asemenea, în 53% dintre aceste unități s-a observat o diminuare a nivelului de amenințare. În contrast, doar 28% dintre URM-uri prezintă o înrăutățire a situației.
Aceste date sugerează o inversare a tendințelor observate în deceniile anterioare, când populațiile de țestoase marine se aflau într-un declin constant.
Factorii principali ai declinului au inclus braconajul pentru ouă, carne sau carapace, capturarea accidentală în uneltele de pescuit industrial, poluarea cu plastic și degradarea plajelor esențiale pentru cuibărit.
Măsurile de conservare implementate începând cu anii 1990 par să contribuie la această ameliorare.
Printre acestea se numără închiderea sezonieră a unor zone de pescuit, utilizarea unor plase de pescuit modificate pentru a reduce capturile accidentale, combaterea traficului ilegal de ouă și protejarea zonelor de cuibărit.
Aceste acțiuni concertate au permis stabilizarea și, în unele cazuri, creșterea numerică a anumitor populații de țestoase. Cu toate acestea, amenințările la adresa țestoaselor marine persistă.
Coliziunile cu navele, capturile accidentale în echipamentele de pescuit, distrugerea habitatelor costiere, poluarea cu deșeuri din plastic și încălzirea oceanelor continuă să reprezinte pericole semnificative.
Studiul relevă și diferențe geografice notabile: Oceanul Pacific concentrează majoritatea URM-urilor cu risc ridicat, în timp ce în Oceanul Atlantic se găsesc populații mai stabile sau în curs de refacere. Anumite specii rămân într-o situație preocupantă.
Populațiile de țestoasă Luth din Pacific continuă să scadă, iar țestoasa Kemp este considerată cea mai amenințată specie, având un scor de risc extrem de ridicat, ceea ce o plasează ca prioritate principală pentru viitoarele acțiuni de protecție.
O limitare a studiului este neincluderea celei de-a șaptea specii, țestoasa cu spate plat, din cauza lipsei datelor fiabile. Acest aspect subliniază necesitatea intensificării eforturilor de monitorizare și documentare pentru speciile mai puțin studiate.
În ansamblu, rezultatele indică faptul că intervențiile umane dedicate conservării pot avea un impact pozitiv asupra refacerii speciilor afectate.
Totuși, succesul înregistrat în cazul unor populații de țestoase marine nu trebuie considerat un punct final, ci un argument pentru continuarea și extinderea eforturilor de protecție a biodiversității marine.
