Creierul lui Albert Einstein continuă să fie subiect de studiu științific și după moartea sa din 1955.
Deși fizicianul și-a exprimat dorința de a fi incinerat pentru a evita transformarea sa într-un obiect de cult, doctorul Thomas Harvey, care a efectuat autopsia, a păstrat creierul acestuia pentru cercetări ulterioare.
Analizele inițiale au relevat că creierul lui Einstein cântărea 1230 de grame, mai puțin decât media de 1300 de grame specifică creierului uman. Această descoperire a demonstrat că dimensiunea creierului nu este neapărat corelată cu inteligența.
În 1985, cercetările doctorului Harvey au evidențiat o concentrație mai mare de celule gliale, care au rol în protejarea și hrănirea neuronilor.
Un studiu publicat în 1999 de Harvey și neurologul Sandra Witelson a identificat particularități anatomice distincte, precum prezența unei brazde laterale unice și absența șanțului parietal, structură asociată cu precizia mișcărilor mâinii.
Cercetătorii au sugerat o posibilă legătură între aceste caracteristici anatomice și capacitățile cognitive excepționale ale fizicianului. Antropologul Dean Falk a efectuat o analiză comparativă cu 85 de creiere martor, identificând caracteristici distinctive ale creierului lui Einstein.
Potrivit cercetătorului, cortexul prefrontal prezenta pliuri complexe, iar zonele somatosenzoriale și motorii asociate feței și limbii erau semnificativ extinse.
De asemenea, lobii parietali prezentau particularități care ar putea explica aptitudinile sale matematice și capacitatea de vizualizare spațială.
În ciuda multiplelor studii realizate, comunitatea științifică nu a reușit să identifice cu exactitate elementele biologice care au determinat geniul lui Einstein.
Particularitățile structurale ale creierului său oferă doar indicii parțiale despre fundamentele neurologice ale capacităților sale intelectuale excepționale, menținând vie dezbaterea științifică privind natura genialității.
