Stimularea cerebrală blândă, nedureroasă și neinvazivă ar putea îmbunătăți performanța matematică a anumitor studenți, conform unui nou studiu realizat în Regatul Unit. Această cercetare sugerează că dificultățile în învățarea matematicii ar putea avea o componentă neurobiologică semnificativă.
De mult timp, eforturile de reformă educațională s-au concentrat pe factori precum metodele de predare, manualele sau pregătirea profesorilor.
Cu toate acestea, profesorul King Cohen Kadosh, directorul Școlii de Psihologie de la Universitatea din Surrey, subliniază că aceste abordări ar putea fi incomplete dacă ignoră neurobiologia elevului.
Un număr crescând de studii indică faptul că diferențele biologice la nivelul creierului pot explica variații de performanță mai bine decât factorii sociali sau de mediu. Capacitatea de a învăța matematica nu depinde doar de contextul școlar sau familial, ci și de structura intrinsecă a creierului.
Această structură nu este fixă, demonstrând plasticitate. Pentru studiu, cercetătorii au recrutat 72 de adulți tineri, împărțindu-i în trei grupuri. Toți participanții au efectuat teste de matematică prealabile pentru a stabili un nivel de bază al performanței.
Ulterior, participanții au purtat electrozi plasați pe scalp, care au difuzat curenți electrici de intensitate foarte mică în regiuni cerebrale precise.
Metoda utilizată, denumită stimulare transcraniană prin zgomot aleatoriu (TRNS), este considerată de cercetători ca fiind complet nedureroasă și lipsită de riscuri.
Cercetătorii au vizat două zone cerebrale specifice: cortexul prefrontal dorsolateral (DLPFC), cunoscut pentru rolul său în învățare, memoria de lucru și rezolvarea problemelor, și cortexul parietal posterior (PPC), implicat în procesarea cantităților și raționamentul matematic.
Zilnic, timp de cinci zile, participanții au primit 30 de minute de stimulare în timp ce rezolvau exerciții matematice.
Studiul, publicat în revista PLOS Biology, a inclus și o evaluare a conectivității cerebrale naturale a participanților înainte de teste, analizând modul în care diferitele zone ale creierului comunică între ele.
Rezultatele au indicat că, în cazul participanților cu o conectivitate scăzută între DLPFC și PPC – un profil frecvent asociat cu dificultățile de învățare – stimularea a avut cel mai pronunțat efect.
Capacitatea acestor indivizi de a rezolva probleme matematice s-a îmbunătățit semnificativ, într-o măsură mult mai mare comparativ cu celelalte grupuri.
Conform cercetătorilor, TRNS ar putea crește subtil activitatea neuronilor mai puțin activi sau „obosiți”, aducându-i mai aproape de pragul de activare necesar pentru o învățare eficientă. Această tehnologie deschide o nouă direcție în sprijinirea elevilor aflați în dificultate.
Profesorul Kadosh menționează că prin combinarea neuroștiințelor, psihologiei și pedagogiei, pot fi dezvoltate instrumente adaptate creierului fiecărui elev.
O astfel de abordare ar putea contribui la reducerea inegalităților educaționale și, implicit, a diferențelor viitoare în ocuparea forței de muncă, sănătate și venituri.
Această constatare este cu atât mai relevantă având în vedere că, potrivit autorilor, aproape unul din patru adulți din țările dezvoltate posedă abilități matematice comparabile cu cele ale unui copil de șapte ani.
Această statistică este îngrijorătoare într-o lume în care carierele din domeniile științei, tehnologiei și economiei depind din ce în ce mai mult de competențele digitale.
Deși aplicarea imediată a electrozilor în sălile de clasă nu este o perspectivă actuală, acest studiu oferă date solide privind plasticitatea cerebrală și potențialul intervențiilor țintite de a îmbunătăți procesul de învățare.
Ideea principală este de a completa educația tradițională cu soluții personalizate, care să ia în considerare specificitățile biologice ale fiecărui elev, mai degrabă decât să înlocuiască profesorii sau metodele de predare.
Dacă un semnal electric simplu poate facilita învățarea pentru anumite creiere, explorarea aprofundată a acestei posibilități este considerată justificată.
