În aprilie 1945, cel mai mare cuirasat construit vreodată de mâna omului a primit ordinul care îi pecetluia soarta: combustibil suficient pentru o singură călătorie, fără întoarcere.
Yamato, gigantul de oțel al marinei imperiale japoneze, urma să traverseze mările spre Okinawa, acolo unde forțele aliate strângeau cercul în jurul Japoniei. Nimeni de la bord nu avea să mai vadă pământul natal. Totul fusese calculat la litru.
Rezervoarele au fost umplute exact cât să ajungă la destinație, nu și înapoi. Escorta era subțire: un crucișător ușor și opt distrugătoare, trimiși să semene haosul printre navele americane care sprijineau debarcarea, înainte de a eșua deliberat pe coastă și a lupta de acolo ca o fortăreață.
Operațiunea purta un nume cu rezonanță funestă: Ten-Gō, „Cerul”. În spatele acestei decizii stătea o flotă epuizată. La sfârșitul lui 1944 și începutul lui 1945, marina imperială nu mai avea nici combustibil, nici nave, nici avioane pentru a-și susține ambițiile.
Toate aparatele de zbor disponibile fuseseră rezervate atacurilor kamikaze împotriva portavioanelor americane. Pentru Yamato nu mai rămăsese nicio acoperire aeriană. Alegerea fusese făcută încă din port, iar consecințele aveau să fie plătite scump în largul mării.
Cum a fost distrus cel mai blindat colos
Pe 6 aprilie 1945, mica escadră a ridicat ancora și a părăsit Marea Interioară Seto. A doua zi, submarine și avioane americane au localizat forța navală la sud de Kyūshū. Atacul a venit în valuri, fără nicio opoziție din aer. Avioane torpiloare și bombardiere au lovit fără milă.
În doar două ore, cel mai blindat colos lansat vreodată la apă s-a transformat într-o epavă. Yamato s-a scufundat luând cu ea majoritatea echipajului, inclusiv pe amiralul Seiichi Itō. Bilanțul este înfiorător: aproximativ 3 700 de marinari japonezi au murit în acea singură zi de 7 aprilie.
Alte cinci nave din escortă au fost scufundate în același atac. Un uriaș de 70 000 de tone, dispărut în câteva valuri de bombardament.
Puterea afișată nu a contat în fața aviației
Contrastul dintre puterea afișată și soarta sa rămâne uluitor. Yamato și nava sa geamănă, Musashi, erau cele mai grele și mai puternic înarmate cuirasate din istorie. La încărcătură maximă, deplasau aproape 72 000 de tone.
Aveau nouă tunuri principale de 46 de centimetri, cele mai mari montate vreodată pe o navă de război. Fiecare tun măsura circa 21 de metri și cântărea peste 147 de tone. Puteau lansa obuze de 1 460 de kilograme la 42 de kilometri distanță.
Un singur proiectil cântărea mai mult decât o mașină modernă de oraș. Și totuși, aceste tunuri formidabile aproape că nu au fost folosite vreodată împotriva unei flote inamice.
Yamato și-a petrecut cea mai mare parte a războiului ascunsă în baze, incapabilă să navigheze fără a fi expusă aviației aliate. Chiar și construcția sa fusese învăluită în secret absolut.
Japonezii au ridicat-o la arsenalul naval din Kure, lângă Hiroshima, sub garduri înalte și rogojini țesute care ascundeau dimensiunile de ochii recunoașterii aeriene. Ani de muncă, un secret industrial uriaș, pentru o navă care avea să lupte într-o singură bătălie de amploare înainte de a pieri.
Operațiunea Ten-Gō a marcat un moment de cotitură. A demonstrat superioritatea aeriană americană în Pacific și vulnerabilitatea fatală a unei flote lipsite de protecție din cer.
A arătat, totodată, până unde era dispusă să meargă conducerea militară japoneză în fața avansului american: până la sacrificiul absolut, la scară largă. Detaliul cu combustibilul nu este o simplă curiozitate.
El dezvăluie o decizie luată în port, cu mult înainte de primul foc de tun: aceea de a trimite un echipaj într-o misiune al cărei sfârșit era scris încă dinainte de a se dezlega parâmele. Yamato nu a fost învinsă într-o bătălie navală clasică.
A fost condamnată de o logistică ce nu luase în calcul întoarcerea.
