Un inamic invizibil a paralizat logistica americană în Vietnam. Nu era oțel sau explozibil, ci apă căzută din cer. Forțele Aeriene ale SUA au descoperit că un nor poate fi mai devastator decât un batalion de tancuri. Între 1967 și 1972, Pentagonul și CIA au derulat în tăcere Operațiunea Popeye.
Scopul: să transforme musonul într-o armă. Avioane echipate cu canistre speciale survolau Traseul Ho Chi Minh, eliberând în nori un fum încărcat cu cristale microscopice.
Aceste particule acționau ca niște semințe – vaporii de apă se condensau în jurul lor, picăturile creșteau și, în final, ploaia se dezlănțuia.
Ce se întâmplă când norii sunt semănați cu cristale?
Tehnica nu era nouă. În 1946, Bernard Vonnegut – fratele celebrului scriitor Kurt – perfecționase însămânțarea norilor cu iodură de argint. În Vietnam, americanii au adăugat și iodură de plumb, considerată atunci un catalizator eficient.
Escadrila 54 de recunoaștere meteorologică a executat peste 2.600 de misiuni. Rezultatul: sezonul ploios a fost prelungit cu 30 până la 45 de zile. Drumurile de pământ s-au transformat în mlaștini, alunecările de teren au blocat rutele de aprovizionare inamice. Dar manipularea cerului are capricii.
În timpul unui test, aproximativ 17 centimetri de apă s-au prăbușit în doar două ore peste o tabără a forțelor speciale americane. Un program paralel, Operațiunea Commando Lava, mergea și mai departe: un amestec chimic era aruncat direct pe căi de acces pentru a destabiliza solul.
De la secretul Pentagonului la tratatul ONU
Secretul nu a ținut la infinit. În 1972, jurnalistul Seymour Hersh a dezvăluit existența lui Popeye în New York Times. Doi ani mai târziu, o subcomisie a Senatului american a anchetat programul. Scandalul a fost uriaș: cum poate o națiune să folosească vremea drept armă de război?
Comunitatea internațională a reacționat rapid. Un tratat ONU, semnat de zeci de state – inclusiv SUA și URSS – a interzis manipularea mediului în scopuri militare. Totuși, tentația de a controla cerul nu a dispărut.
Marea Britanie avusese Proiectul Cumulus în anii 1940, abandonat după o inundație mortală. China ar fi recurs la însămânțarea norilor în timpul Jocurilor Olimpice din 2008.
Operațiunea Popeye rămâne un avertisment tăcut: în urmă cu peste o jumătate de secol, omenirea avea deja puterea să îndoaie ploaia după voința sa. Într-o epocă a schimbărilor climatice, întrebarea redevine stringentă: cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a stăpâni vremea?
Și cine va decide, de fapt, cum va arăta cerul de mâine?
