De multă vreme, oamenii de știință au presupus că factori precum vânătoarea intensivă practicată de oameni, reducerea habitatelor și schimbările climatice au contribuit decisiv la dispariția mamuților din ultima eră glaciară.
Acum, o ipoteză nouă, cu totul neașteptată, propune un alt posibil vinovat: febra fânului.
Cercetătorii sugerează că o creștere masivă a polenului, survenită după sfârșitul ultimei ere glaciare, ar fi putut juca un rol crucial în declinul acestor gigantice animale, provocându-le alergii care le-ar fi afectat serios capacitatea de supraviețuire.
După încheierea ultimei ere glaciare, acum aproximativ 12.000 de ani, planeta a traversat o perioadă de încălzire climatică semnificativă. Această transformare a climei a determinat o modificare radicală a mediului în care mamuții își duceau existența.
Regiunile acoperite anterior de gheață și zăpadă au fost invadate de o vegetație luxuriantă, aducând cu sine o creștere exponențială a cantității de polen din aer. Acest polen, binecunoscut astăzi ca declanșator al rinitelor alergice la oameni, ar fi putut avea un impact devastator asupra mamuților.
Un studiu recent indică faptul că acest aflux masiv de polen ar fi putut provoca reacții alergice la mamuți, înfundându-le nasul și limitându-le sever capacitatea de a respira liber sau de a-și folosi corect simțul olfactiv.
Deși pare o idee surprinzătoare, consecințele acestui fenomen ar fi putut fi mult mai grave decât ne-am imagina inițial. Pentru mamuți, simțul mirosului era, de fapt, esențial pe mai multe planuri.
Oamenii de știință argumentează că un nas înfundat ar fi putut afecta capacitatea lor de a găsi hrană, de a-și localiza partenerii pentru reproducere și chiar de a detecta prădătorii. Astfel, dacă mamuții nu-și puteau mirosi corect mediul înconjurător, deveneau vulnerabili pe multiple fronturi.
Cercetătorii merg mai departe, sugerând că efectul polenului asupra sistemului lor respirator ar fi putut reduce și șansele de reproducere. La multe mamifere, mirosul joacă un rol crucial în reproducere, în special pentru detectarea feromonilor emiși de potențialii parteneri.
Dacă mamuții erau incapabili să perceapă aceste semnale, capacitatea lor de a se reproduce ar fi fost sever diminuată. Cu mai puține nașteri și o populație îmbătrânită, numărul mamuților ar fi scăzut rapid.
Pentru a-și susține teoria, cercetătorii au examinat eșantioane de țesuturi congelate prelevate de la diverse animale din perioada glaciară, inclusiv mamutul lânos, rinocerul lânos și alte specii.
În aceste țesuturi, au descoperit urme de proteine legate de sistemul imunitar, similare cu cele pe care le asociem astăzi cu reacțiile alergice la mamiferele moderne.
Mai mult, au fost găsite și urme de plante precum *Oxytropis sordida*, o specie cunoscută pentru proprietățile sale alergene la numeroase mamifere actuale.
Această legătură directă dintre vegetația post-glaciară și reacțiile alergice ale mamiferelor dispărute adaugă greutate ideii că alergiile, inclusiv febra fânului, ar fi putut contribui la dispariția mamuților. Este important de reținut că această nouă ipoteză nu înlocuiește teoriile existente.
Dispariția mamuților este, cel mai probabil, rezultatul unui cumul de factori.
Pe lângă schimbările climatice și creșterea polenului, alte elemente precum vânătoarea excesivă de către oameni, consangvinizarea determinată de reducerea populațiilor și eroziunea habitatului lor au jucat cu siguranță un rol semnificativ în extincția acestor animale magnifice.
Cu alte cuvinte, ipoteza febrei fânului aduce pur și simplu un factor suplimentar la o ecuație complexă.
Pentru a consolida această ipoteză detaliată în revista *Earth History and Biodiversity*, cercetătorii speră să descopere în viitor urme ale unei proteine numite imunoglobulină E, un indicator direct al reacțiilor alergice.
Deși această proteină nu a fost niciodată identificată în eșantioane fosile, detectarea ei ar putea oferi o dovadă suplimentară că mamuții sufereau de alergii.
Cercetările actuale se concentrează, de asemenea, pe alte aspecte, cum ar fi capacitatea mamuților de a face față toxinelor vegetale prezente în dieta lor.
Pe lângă polen, aceste toxine ar fi putut, la rândul lor, să slăbească mamuții și să le îngreuneze supraviețuirea într-un mediu în continuă și rapidă schimbare.
