Cu o roșie însetată în față, oamenii de știință au descoperit că nu plantele sunt mute – ci noi suntem surzi la ele.
Un microfon cu ultrasunete plasat lângă o tulpină de tomate a captat ceva cu totul neașteptat: o serie de pocnituri rapide, aproape imperceptibile pentru urechea umană, dar suficient de puternice pentru a fi confundate cu sunetul unei conversații obișnuite.
Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, conduși de biologul evoluționist Lilach Hadany, au izolat plante de roșii și tutun într-o cameră acustică special construită și au ascultat cu microfoane sensibile la frecvențe între 20 și 250 kHz – mult dincolo de limita noastră maximă de 20 kHz.
Rezultatul, publicat în 2023 în revista Cell, a zguduit comunitatea științifică: plantele sub stres emit clicuri asemănătoare cu spargerea foliei cu bule, la un volum de aproximativ 65 de decibeli. Adică exact cât o discuție obișnuită între două persoane.
O roșie care suferă de sete produce în medie 35 de astfel de clicuri pe oră. Dacă i se taie tulpina, numărul crește. Iar plantele sănătoase sunt aproape complet tăcute.
Interacțiuni tăcute între plante și animale
Echipa nu s-a oprit la simpla înregistrare. A antrenat un algoritm de inteligență artificială să asculte și să clasifice sunetele. Sistemul a învățat să deosebească o plantă însetată de una rănită cu o precizie de 70%.
Mai mult, a reușit să facă diferența între „vocile” roșiilor și cele ale tutunului, chiar și atunci când în fundal oamenii vorbeau și munceau. Testele s-au extins apoi la grâu, porumb, viță de vie și cactuși – toate au scos sunete atunci când erau stresate.
Lumea vegetală din jurul nostru, se dovedește, este literalmente plină de astfel de semnale. Deși inaudibile pentru noi, aceste frecvențe cad exact în intervalul perceput de numeroase insecte și mamifere. Un liliac, o molie sau un șoarece le pot capta de la câțiva metri distanță.
Implicația este tulburătoare: poate că insectele folosesc deja aceste sunete pentru a decide pe ce plantă să depună ouăle. Poate că o molie evită o plantă stresată sau, dimpotrivă, o țintește tocmai pentru că este slăbită. Poate că plantele din apropiere „aud” și reacționează.
Echipa de la Tel Aviv arătase deja anterior că anumite flori își măresc concentrația de zahăr din nectar ca răspuns la vibrații sonore.
Un semnal fizic pe care evoluția l-a transformat
Mecanismul din spatele acestor clicuri pare să fie un fenomen numit cavitație: atunci când unei plante îi lipsește apa, se formează bule de aer care izbucnesc în vasele sale, un pic cum pocnesc articulațiile.
Nu este, așadar, o comunicare intenționată, ci un semnal fizic pe care evoluția l-ar fi putut transforma într-o sursă de informații pentru întregul ecosistem.
După cum a rezumat Lilach Hadany, lumea din jur este plină de sunete produse de plante – sunete care conțin informații despre hidratare, sănătate și specie. Informații pe care oamenii nu au reușit să le exploateze niciodată, dar pe care natura le-ar putea folosi de milioane de ani.
Data viitoare când uiți să uzi plantele de pe birou, să știi că nu tac. Doar că nu ai cu ce să le auzi.
