Cupru, un metal roșcat tot mai indispensabil în variate domenii, se află astăzi într-o continuă ascensiune a valorii sale. Totuși, exploatarea acestei resurse prețioase necesită o evoluție semnificativă pe plan ecologic.
Industria se confruntă cu o provocare majoră: găsirea unor metode de extracție care să limiteze drastic poluarea, o misiune esențială într-un context global marcat de urgența climatică.
Aflat în aceeași familie cu argintul și aurul, cuprul joacă un rol crucial în fabricarea de cabluri și baterii electrice, componente pentru aparate electronice precum smartphone-urile și mașinile electrice, dar și în elemente vitale pentru sistemele de instalații sanitare.
Prezent în mod natural în scoarța terestră, acest metal este extras în cantități de zeci de milioane de tone anual, iar cererea continuă să crească, impulsionată de tranziția energetică și digitalizare.
Numai că, în lumina situației ecologice globale, modalitățile actuale de extracție trebuie să se schimbe. În această direcție, gigantul minier multinațional anglo-australian Rio Tinto a inițiat cercetări ambițioase.
Aceste studii se desfășoară în prezent la Centrul Rio Tinto pentru Materiale Viitoare, situat la Imperial College London, în Regatul Unit, și sunt planificate să se întindă pe parcursul unui deceniu, susținute de un parteneriat cu o valoare de 150 de milioane de dolari.
Mary Ryan, una dintre cercetătoarele implicate în crearea centrului, a subliniat importanța demersului: „Lumea trebuie să-și electrifice sistemele energetice, iar succesul va depinde în mod absolut de cupru. Acest metal va constitui principalul obstacol în acest proces.
De aceea, la înființarea centrului, am decis că cuprul va fi prima provocare de abordat, chiar dacă pe viitor ne vom concentra și pe alte materiale.”
În numeroasele țări unde cuprul este extras astăzi, precum Peru și Chile, minerii utilizează produse chimice acide, metode care poluează grav râurile, solul și aerul.
La centrul londonez, cercetările se concentrează pe identificarea unor noi metode de extracție, menite să elimine necesitatea acestor substanțe nocive și, implicit, să prevină poluarea reziduală. Două soluții potențiale sunt explorate cu prioritate.
Prima variantă vizează atingerea cuprului în stare lichidă, în loc să se extragă metalul din mineralele cristalizate prezente în apele sărate, o abordare energofagă ce implică spargerea rocilor înainte de a le aduce la suprafață.
Cuprul în stare lichidă se găsește predominant în apropierea vulcanilor, iar procesul ar presupune pomparea apelor sărate de la suprafață prin foraj, o metodă mult mai puțin invazivă și mai eficientă energetic.
O a doua pistă, la fel de promițătoare, se axează pe utilizarea bacteriilor vegetale, capabile, în principiu, să extragă metale din sol.
Această tehnică ar implica cultivarea unor plante pe terenuri poluate de minele de metale, inclusiv cupru, și permiterea bacteriilor din acestea să își îndeplinească rolul purificator.
Cu toate acestea, deși aceste idei par extrem de promițătoare, ele necesită numeroase teste și validări riguroase înainte de o eventuală implementare pe scară largă.
