Șapte ani au trecut de când mașinuțele albastre au dispărut de pe străzile Parisului. Abia acum a venit factura.
Curtea administrativă de apel din Paris a decis ca sindicatul mixt Autolib’ și Vélib’ métropole, cunoscut drept SMAVM, să plătească aproximativ 66 de milioane de euro companiei care l-a operat. Un episod judiciar care readuce în atenție un proiect pe care mulți îl credeau deja îngropat.
Clauza care mută pierderile în sarcina publică
În 2011, autoritățile din Île-de-France au semnat o convenție pe doisprezece ani. Miza: o rețea de mașini electrice în autopartaj, răspândită în 103 localități, menită să convingă șoferii să renunțe la autoturismul personal. Celebrele Bluecars aveau să devină parte din peisaj.
În hârtii, proiectul trebuia să aducă, în fiecare an, un profit de minimum 56 de milioane de euro. Realitatea a fost cu totul alta. În 2018, după doar șapte ani de funcționare, subsidiara grupului Bolloré a tras semnalul de alarmă: afacerea nu mai era rentabilă.
A cerut 233,7 milioane de euro de la comunități. Refuzul a venit prompt, iar contractul a fost rupt pe 25 iunie 2018. Rămâne întrebarea: cum s-a ajuns ca un proiect atât de promițător să producă pierderi uriașe?
Răspunsul stă într-o clauză din contractul de delegare a serviciului public, cunoscut drept DSP. Ea prevedea împărțirea pierderilor între părți, ca o plasă de siguranță. Numai că plasa limita expunerea operatorului la 60 de milioane de euro.
Iar pierderea acumulată de serviciu a urcat la 293 de milioane de euro. Diferența a căzut în sarcina contribuabililor. Mai grav, raportul din 2020 al Camerei de conturi regionale a arătat că datele puse la dispoziția autorităților publice au fost «insuficiente și eronate».
Autoritățile nu au avut de unde să știe, la timp, amploarea reală a pierderilor. După reziliere, conflictul a mutat lupta în instanță. Bolloré a dat vina pe sindicatul mixt, nu pe propria administrare, și a cerut despăgubiri.
Un avertisment pentru viitoarele rețele de mașini partajate
Prima confruntare a avut loc în decembrie 2023, când tribunalul de contencios administrativ a respins cererea grupului. Părea finalul. Dar apelul a schimbat totul.
La 21 februarie 2025, curtea de la Paris a constatat că dificultățile financiare au avut drept cauză, în principal, o prognoză mult prea optimistă a veniturilor, nu o gestionare defectuoasă a operatorului. Concluzia: comunitățile trebuie să plătească.
Sumele sunt precise: 44,9 milioane pentru pierderile suportate de operator, 13 milioane pentru stațiile de încărcare și 8,2 milioane pentru rezilierea contractelor de furnizori și de închiriere. SMAVM mai are dreptul la un recurs în casație, dar acesta nu suspendă plata.
Banii trebuie virați fără întârziere. Parisul și celelalte municipalități membre ale uniunii sunt, practic, obligate să plătească de două ori: o dată prin pierderile acoperite în anii de funcționare, a doua oară prin această sentință, la aproape șapte ani de la oprirea serviciului.
Dosarul Autolib’ a devenit un exemplu clasic pentru edilii care vor să monteze rețele similare. Arată cât de ușor poate o clauză contractuală prost gândită să transforme o promisiune ecologică într-o povară financiară de durată.
Orașele care se uită acum spre mașini partajate sau mobilitate ușoară au aici un exemplu clar a ceea ce trebuie verificat: cine răspunde pentru pierderi și cât de realiste sunt estimările, înainte de semnare.
Altfel, factura poate ajunge târziu, exact ca în cazul Autolib’, când nimeni nu mai era pregătit să o primească.
