Timp de secole, Islanda a împărțit cu Antarctica un privilegiu rar pe planetă: absența totală a țânțarilor. Acum, această excepție a căzut.
La aproximativ treizeci de kilometri nord de Reykjavik au fost descoperite trei exemplare de Culiseta annulata, prima observare documentată a acestor insecte în mediul natural islandez. O ruptură istorică, care deschide mai multe întrebări decât oferă răspunsuri.
Descoperirea nu a venit în urma unei vânători de țânțari, ci dintr-o rutină de cercetare cu totul diferită.
Matthias Alfredsson, entomolog la Institutul de Științe Naturale al Islandei, studia fluturii de noapte folosind frânghii îmbibate în vin îndulcit, încălzit, o metodă clasică pentru a atrage insectele hrănite cu zaharuri.
Benzi de pânză înmuiate în soluție sunt atârnate în aer liber, iar insectele vin singure la ospăț. Pe aceste capcane improvizate au fost prinse două femele și un mascul de Culiseta annulata. Specia nu mai fusese observată vie în Islanda până acum.
Există un singur precedent în arhive: un exemplar de Aedes nigripes, specie arctică, colectat în urmă cu câțiva ani dintr-un avion, pe aeroportul Keflavik. Un martor singular, între timp pierdut, care nu mai poate servi pentru vreo comparație genetică sau morfologică.
Cum au reușit, totuși, acești vizitatori să treacă de barierele naturale care au ținut insula departe de țânțari? Alfredsson propune o explicație pragmatică: sosirea pe mare, ascunși în nave comerciale sau în containerele de marfă.
Intensificarea traficului maritim internațional către Islanda, din ultimele decenii, multiplică șansele ca specii străine să găsească refugiu la bord. Ipoteza unei introduceri recente și accidentale e mai credibilă decât o migrație naturală.
Țânțarii nu sunt cunoscuți pentru zboruri de lungă distanță, iar Islanda rămâne izolată de sute de kilometri de Atlantic. Transportul involuntar de către oameni pare, așadar, cel mai probabil vector. Primul impuls ar fi să dăm vina pe schimbările climatice.
Verile mai lungi, iernile mai blânde, temperaturile în creștere deplasează deja granițele multor specii spre nord. Totuși, Alfredsson rămâne rezervat față de această explicație.
Culiseta annulata are o biologie care o ajută să reziste la condiții dure: suportă foarte bine climatul rece și poate trece prin ierni cu temperaturi mult sub zero.
În plus, își găsește ușor locuri diverse pentru reproducere, ceea ce îi crește șansele de a se instala într-un mediu ostil precum cel islandez, chiar și fără o schimbare climatică semnificativă.
Întrebarea esențială rămâne nerezolvată: sunt acești trei țânțari vizitatori izolați sau avanpostul unei populații deja înfiripate? Doar o monitorizare atentă, în primăvara viitoare, va arăta dacă s-au înmulțit și dacă s-au implantat durabil în peisajul islandez.
Dacă se confirmă, Islanda va intra în lunga listă a teritoriilor care trăiesc cu prezența lor constantă, lăsând Antarctica drept ultimul refugiu de pe glob ferit de bâzâitul caracteristic.
