Nu a durat decât nouă luni. De la o idee schițată pe o masă de laborator până la momentul în care doi roboți au tăiat și extras o vezică biliară dintr-un porc viu, sub anestezie. În lumea roboticii chirurgicale, asta înseamnă o viteză amețitoare.
Primele platforme clasice au avut nevoie de decenii pentru a ajunge la același punct. Și nu orice roboți. Sistemele consacrate, precum celebrul da Vinci, sunt formate din brațe fixe, articulate, montate pe o consolă masivă.
Aici, însă, echipa de la Universitatea din California, San Diego a ales să meargă pe o cale cu totul diferită: umanoizi bipedi. Mașini capabile să stea în picioare, să se miște, să prindă instrumente.
În acest caz, modelele Unitree G1, poreclite „Surgie”, au fost adaptate fizic pentru a manipula unelte medicale standard, concepute pentru mâna omului. A fost o premieră. Și protocolul a fost construit pas cu pas.
Înainte de a ajunge la o ființă vie, roboții au fost antrenați pe obiecte neînsuflețite – abilități motorii fine, gesturi chirurgicale. Șapte proceduri de laborator, de la examinări simple la intervenții complexe.
A urmat prima operație pe un animal: un robot singur, cu un chirurg prezent lângă masă, gata să intervină. Apoi, al doilea test: doi roboți lucrând împreună, fără niciun asistent uman la patul de operație.
Controlul s-a făcut de la distanță, prin captarea mișcărilor chirurgului, urmărirea gesturilor, pedale și un afișaj stereo.
Rezultate promițătoare, dar cu limitări reale
Rezultatele au fost publicate în revista Nature. Iar cercetătorul Shanglei Liu a subliniat un fapt aproape neverosimil: întreaga traiectorie – de la concept la intervenția reușită pe porci – a durat exact nouă luni. O scurtătură care contrastează brutal cu ritmul istoric al domeniului.
Dar fezabilitatea nu înseamnă implementare. UC San Diego avertizează clar: este un studiu preclinic. Nu există autonomie completă, nici validare de reglementare, nici măcar un prim pas către utilizarea pe oameni. Ceea ce s-a măsurat a fost o posibilitate tehnică, nu o revoluție deja instalată.
Iar limitările sunt încă vizibile. Coliziuni între instrumente. Acea întârziere a semnalului între gestul chirurgului și reacția robotului – latența care a bântuit întotdeauna pionierii domeniului. Nevoia de repoziționare constantă a mașinilor. Ambele operații au fost, totuși, un succes.
Sângerări minore au apărut într-un caz, dar au fost rapid controlate. Chirurgul Ryan Broderick, cel care a pilotat robotul umanoid, a descris senzația ca fiind similară cu cea de la roboții comerciali deja folosiți.
Cu alte cuvinte, pentru un practicant cu experiență, începerea nu a fost un salt în necunoscut total.
Cât de pregătiți suntem pentru bisturiul robotic?
Atunci de ce atâta efort pentru a opera pe umanoizi bipedi? Răspunsul ține de versatilitate și greutate. Un sistem da Vinci cântărește aproape o tonă și costă milioane de dolari.
Unitree G1, în schimb, cântărește doar 27 kg pentru o înălțime de 1,50 m. Ușoară, compactă, această mașină ar putea pătrunde acolo unde celelalte nu pot. Shanglei Liu a enumerat deja scenarii îndrăznețe: zone rurale fără spitale, câmpuri de luptă, chiar și spațiu.
Imaginați-vă un robot controlat de la distanță, care face o operație acolo unde niciun chirurg nu poate ajunge.
Și totuși, rămâne o întrebare pe care studiul nu o răspunde, ci doar o deschide: cât de pregătiți suntem să încredințăm bisturiul unor mașini care se ridică și se mișcă precum noi, în timp record, cu limite reale, dar cu un potențial care abia acum începe să se întrevadă?
