La Universitatea din Warwick, cercetătorii au observat un fenomen astronomic remarcabil implicând doi pitici albi, stele dense și moarte, care se apropie treptat una de cealaltă.
Cu o coliziune preconizată în 23 de miliarde de ani, acest eveniment viitor ar putea duce la o supernovă de tip 1A, o explozie termonucleară extrem de puternică. Această descoperire ar putea oferi noi perspective cu privire la metodele prin care astronomii măsoară distanțele cosmice.
Piticii albi sunt rămășițele arzătoare ale stelelor similare soarelui nostru, care, după epuizarea combustibilului nuclear, își pierd straturile exterioare și devin nuclee dense și fierbinți formate în principal din carbon și oxigen.
Deși nu mai ard combustibil nuclear, acestea continuă să emită lumină datorită căldurii acumulate anterior. Cu gravitația lor extrem de puternică, aceste stele compacte își scad treptat luminozitatea pe parcursul miliardelor de ani, înainte de a deveni eventual invizibile, ca pitici negri.
Studiul unui asemenea sistem binar, situat la 150 de ani-lumină de Pământ în constelația Bouvier, dezvăluie că masa lor cumulativă depășește de 1,56 ori masa solară. Deși nu sunt extrem de masive, această masă este considerabilă pentru pitici albi.
În prezent, aceste stele orbită una în jurul celeilalte în puțin peste 14 ore, dar sistemul nu este stabil pe termen lung. Emisiile de unde gravitaționale cauzează scăderea energiei orbitale, apropiind astfel cele două obiecte și mărind viteza lor de rotație.
În decurs de câteva miliarde de ani, viteza lor ar putea atinge valori imense, culminând cu o coliziune care ar genera o supernovă de tip 1A. Importanța unei supernove de tip 1A în astronomia modernă este substanțială, datorită luminozității sale extrem de stabile.
Acest fapt permite cercetătorilor să evalueze distanțele astronomice, utilizând acestea ca „lumânări standard” în determinarea scării cosmice.
Anterior, deși se suspecta că binarele de pitici albi ar putea genera astfel de supernove, descoperirea de la Universitatea din Warwick oferă primele dovezi concrete ale unui model funcțional pentru aceste procese.
Acest progres sporește acuratețea cu care astronomii pot măsura distanțele gigantice din univers. Cercetările sunt publicate în Nature Astronomy.
