Durerea provocată de calculii renali este, fără îndoială, una dintre cele mai atroce experiențe pe care un om le poate trăi. Cei care au trecut prin ea mărturisesc adesea că intensitatea ei rivalizează chiar și cu cea a nașterii.
Însă, dacă ați crezut vreodată că această suferință cumplită este cauzată direct de trecerea lentă a acelor aglomerări cristaline zimțate prin căile urinare, atunci, surprinzător, ați fost în eroare. Dar ce sunt, de fapt, acești temuti „pietre” la rinichi?
Rolul fundamental al rinichilor noștri este acela de a filtra deșeurile din sânge – o muncă titanică, procesând aproape 190 de litri la fiecare 24 de ore. În condiții normale, aceste reziduuri sunt eliminate din organism sub formă de urină, ajungând la aproximativ 1,9 litri zilnic.
Cu toate acestea, în situații în care concentrația anumitor deșeuri este prea mare în sânge, rinichii pot să nu le elimine complet. Deșeurile rămase pot forma mici cristale care, în timp, se unesc și cresc, transformându-se în acele „pietre” din ce în ce mai mari.
Compoziția lor variază, putând fi formate din oxalat de calciu (cea mai frecventă formă), acid uric, struvită sau cistină.
Cauzele exacte ale formării lor nu sunt întotdeauna pe deplin înțelese, dar există factori de risc recunoscuți: un aport insuficient de lichide, anumite tulburări metabolice, afecțiuni precum hiperparatiroidismul și chiar istoricul familial.
Dieta joacă, de asemenea, un rol important; un regim alimentar bogat în sare, zahăr sau proteine animale poate favoriza apariția lor. Abordarea terapeutică depinde în mare măsură de dimensiunea, localizarea și compoziția calculilor.
În multe cazuri, pietrele mici pot fi eliminate spontan prin urină, fără a necesita intervenție medicală.
Însă, cele mai mari sau cele care provoacă simptome dureroase acute necesită adesea tratamente mai complexe, precum litotriția cu unde de șoc, ureteroscopia sau, în situații extreme, chiar intervenții chirurgicale.
Recent, un bărbat a intrat în istorie prin extragerea celui mai mare calcul renal înregistrat vreodată, o dovadă a complexității și varietății acestor afecțiuni. Însă, să revenim la enigma durerii. De ce este ea atât de sfâșietoare?
Percepția comună este că durerea provine direct din frecarea sau traversarea calculului prin tuburile delicate ale sistemului urinar. Această senzație debutează adesea în zona spatelui, iradiind apoi către partea frontală a abdomenului și până în zona inghinală.
Realitatea, însă, este mai nuanțată și, pentru mulți, surprinzătoare. Adevărata sursă a acestei dureri fulgerătoare este presiunea. Atunci când un calcul renal este suficient de mare, el se poate bloca în pasajul îngust al ureterului – tubul fin care conectează rinichiul de vezica urinară.
Această obstrucție provoacă o acumulare de urină în spatele calculului. Fiind blocată, urina nu mai are unde să se ducă și începe să exercite o presiune tot mai mare asupra țesuturilor din jur.
Această presiune determină o întindere a pereților ureterului și, mai ales, a rinichiului, similar cu un balon care se umflă progresiv. Această distensie, adică întinderea țesuturilor, este de fapt principalul responsabil pentru durerea intensă, adesea descrisă ca o colică renală.
Termenul de „colică” este potrivit, deoarece durerea nu este constantă, ci se manifestă în valuri, intermitent. Această senzație de durere ciclică este legată de peristaltismul ureterului.
Peristaltismul reprezintă o mișcare musculară involuntară, ondulată, care are loc de-a lungul ureterului pentru a împinge urina de la rinichi către vezică, în „pachete”.
Astfel, la fiecare undă de peristaltism, urina acumulată în amonte de calcul este supusă unei presiuni crescute, amplificând durerea.
Pe măsură ce contracția musculară se relaxează, intensitatea durerii scade temporar, pentru a reveni apoi cu o forță reînnoită la următoarea undă, creând o experiență de suferință pe cât de acută, pe atât de insidioasă.
