Mitul spune că praful din casă e, în mare parte, piele umană. Realitatea e mai nuanțată. Da, celulele pielii ajung în praful care se depune pe mobilă și pe podea, dar nu vin singure.
În amestec se strecoară fragmente de vopsea, fibre, mucegaiuri, fire de păr și de blană, materiale de construcții, polen, exoschelete de insecte, cenușă și funingine, ba chiar particule de pământ.
Aspiratorul, mătura, pămătuful sau cârpa reușesc să-l învingă pentru scurt timp; apoi, inevitabil, praful revine, alcătuit dintr-un puzzle de particule care spun povestea locului în care trăim.
Această imagine de ansamblu se sprijină pe o cercetare derulată în 2011, în care au fost analizate mostre de praf din 1.025 de locuințe canadiene, inițial pentru a evalua prevalența plumbului. Rezultatul a arătat că proporțiile fiecărei componente variază considerabil de la o casă la alta.
O locuință proaspăt ridicată acumulează adesea mult praf din plăcile de gips-carton, în timp ce o casă aflată lângă o arteră aglomerată adună mai mulți poluanți aduși din exterior de gazele de eșapament.
În aceleași date, locuințele mai vechi prezentau, în general, niveluri mai ridicate de plumb în praful domestic — o moștenire a vremurilor în care vopseaua și benzina cu plumb erau folosite pe scară largă, până la eliminarea lor treptată de la sfârșitul anilor 1970.
În acest context, estimarea des invocată potrivit căreia 70% sau 80% din praf ar fi piele umană pare să nu stea în picioare. Un studiu din 2009, realizat în Midwest-ul american, a constatat că 60% dintre componentele prafului proveneau din interior, restul din exterior.
Iar acel 60% nu însemna doar celule ale pielii, ci un mix: fibre organice, materiale de construcții și alte particule produse în spațiul domestic. Că pielea ajunge în praf nu e, totuși, surprinzător.
Pe măsură ce ne desfășurăm activitățile zilnice, pierdem multe celule cutanate: un adult eliberează, în medie, aproximativ 500 de milioane pe zi, adică între 0,03 și 0,09 grame de scuame cutanate pe oră. Nu toate aceste fragmente se aștern pe podele.
O parte ajunge în scurgerea căzii sau a dușului, iar alta rămâne prinsă de haine, urmând apoi traseul mașinii de spălat până sunt evacuate. Interesant este că prezența acestor reziduuri ale pielii s-ar putea să aibă și un efect colateral favorabil în interiorul locuinței.
O cercetare publicată în 2011 a observat că nivelurile mai ridicate de colesterol și squalen — uleiuri prezente în pielea moartă — din praf erau asociate cu niveluri mai scăzute de ozon în interior. Iar ozonul este un poluant cunoscut pentru capacitatea sa de a irita plămânii.
