Capcanele din lemn descoperite pe malul lacului Tesse, la peste o mie de metri altitudine, nu sunt simple rămășițe dintr-un trecut îndepărtat.
Datarea cu radiocarbon a relevat o vârstă de 7.000 de ani, iar aceste structuri ascund o întrebare care a frământat arheologii timp de mai bine de un secol: cum de trăiesc păstrăvi bruni în ape izolate de bariere naturale de netrecut?
Răspunsul, pe cât de simplu pe atât de tulburător, este că cineva i-a cărat acolo cu mâna proprie.
Vânătorii-culegători care grădinau lacurile
În jurul anului 8000 î.Hr., după retragerea ultimilor ghețari, primii oameni au pătruns în munții din sudul Norvegiei. Peștii, însă, nu au putut urma același drum. Cascadele și pragurile stâncoase le-au blocat accesul spre lacurile și râurile din amonte.
Așadar, prezența păstrăvului brun (Salmo trutta) în aceste ecosisteme de înălțime nu putea fi decât opera unei intervenții deliberate.
Descoperirea capcanelor de pe malul lacului Tesse a oferit, în sfârșit, data exactă a acestui transfer: anul 5000 î.Hr. Asta înseamnă că vânătorii-culegători din mezoliticul scandinav, cu mult înainte ca agricultura să fie adoptată în regiune, au conceput și executat o strategie de management al resurselor.
Nu se hrăneau doar din ceea ce găseau; ei grădinau lacurile, transportând pești plini de calorii și ușor de prins în bazinele alpine, pentru a-și asigura hrana pe termen lung.
O moștenire vie de 7.000 de ani
Ce pare aproape neverosimil este continuitatea acestui gest. Peștii introduși atunci s-au înmulțit și au supraviețuit mii de ani, traversând întreg neoliticul și ajungând până în zilele noastre.
Când un pescar sportiv își aruncă firul în apele cristaline ale lacului Tesse azi, firul său se leagă, fără să știe, de un plan pus în practică acum șapte milenii.
Păstrăvul pe care îl prinde este descendentul direct al acelor sute și mii de exemplare cărate de mână de strămoșii săi într-o lume fără pluguri sau câmpuri cultivate. Această descoperire spulberă imaginea omului preistoric ca un simplu nomad oportunist, care lua natura ca atare.
Dimpotrivă, arată o inteligență ecologică rafinată: oamenii au modelat activ mediul înconjurător cu mult înainte de a pune piciorul într-o grădină. Iar semnele acestui modelaj se văd și acum, în fiecare păstrăv care mușcă cârligul.
Data viitoare când te vei opri să privești un lac de munte aparent neatins, gândește-te ce mâini au putut ajunge acolo cu mult înaintea ta.
