Conceptul unui viitor supercontinent, inițial denumit Pangea Ultima și ulterior redenumit Pangea Proxima, a fost teoretizat de geologul și paleogeograful Christopher Scotese.
Acest scenariu, rezultat din proiectul Paleomap lansat de Scotese, anticipează formarea unei noi mase continentale unice în aproximativ 250 de milioane de ani, pe baza proiecțiilor mișcării plăcilor tectonice.
Istoria geologică a Pământului a fost marcată de alternanțe complexe de fragmentare și recompunere a maselor terestre, supercontinentul Pangea fiind el însuși un rezultat al acestui ciclu. Prin urmare, o nouă asamblare continentală este considerată o posibilitate în viitorul geologic îndepărtat.
Conform proiecțiilor, Oceanul Atlantic este destinat să se închidă pe măsură ce continentele americane avansează spre Africa și Eurasia, în timp ce Oceanul Indian s-ar transforma într-o mare interioară. Aceste schimbări geologice ar genera o reconfigurare majoră a geopoliticii globale.
De exemplu, Peninsula Coreeană ar fi prinsă între China și Japonia, Groenlanda s-ar uni cu Canada, iar Cuba s-ar contopi cu Statele Unite. Pe lângă aceste transformări geografice, apariția Pangeei Proxima ar fi însoțită de condiții climatice extreme.
Se anticipează o activitate vulcanică intensă, care ar duce la o creștere masivă a dioxidului de carbon în atmosferă. Majoritatea supercontinentului ar fi afectată de temperaturi ce depășesc 40°C, într-un context în care luminozitatea solară ar fi, de asemenea, mai intensă decât în prezent.
Aceste condiții ar determina o dispariție masivă a mamiferelor. Cu toate acestea, anumite regiuni ar putea rămâne mai puțin afectate. Franța, prin poziția sa mult mai nordică decât cea actuală, ar putea reprezenta una dintre puținele zone terestre unde viața ar fi încă viabilă.
Dispariția Mării Mediterane ar aduce Franța mai aproape de Africa de Nord, având potențial granițe comune cu Spania, Italia, posibil Portugalia, dar și cu Maroc, Algeria și Tunisia.
Denumirea inițială de „Pangea Ultima” a fost abandonată de Christopher Scotese în favoarea „Pangea Proxima” pentru a reflecta continuitatea mișcării plăcilor tectonice.
Aceasta implică faptul că, după formarea noului supercontinent, procesele geologice de dislocare și recompunere a maselor continentale ar continua.
