Un obiect de 4,4 tone s-a izbit de Lună cu 8.700 km/h. A lăsat un crater de aproximativ douăzeci și șapte de metri lățime și aproape cinci metri adâncime – o amprentă mult prea discretă pentru a fi observată de pe planeta noastră, chiar și cu instrumente performante.
Strălucirea produsă de coliziune nu a fost însă văzută de pe Pământ. Ciocnirea a avut loc pe partea luminată a Lunii. Doar telescopul foarte mare al Observatorului European de Sud, din Chile, a surprins un val de resturi care s-a ridicat de pe solul selenar imediat după aceea.
Nicio imagine cu acest fenomen nu a fost dată publicității până acum. Cu 8.700 km/h, obiectul a depășit clar viteza sunetului, dar a rămas mult sub viteza unui meteorit clasic. Tocmai această diferență lămurește, în parte, de ce nu a stârnit un interes imediat.
Vinovatul este o a doua treaptă de rachetă abandonată
Vinovatul nu este însă un meteorit, ci etajul superior al unei rachete Falcon 9. Făcea parte dintr-o misiune lansată cu un an înainte, care transporta două module lunare. Blue Ghost, construit de Firefly Aerospace, a atins suprafața Lunii cu succes.
Hakuto R, realizat de compania japoneză ispace, a pierdut legătura cu Pământul și s-a prăbușit. După ce și-a lăsat încărcătura, a doua treaptă a rachetei nu a mai avut niciun rost. Prima treaptă a Falcon 9 este proiectată să revină pe Pământ și să fie refolosită; a doua este abandonată în spațiu.
A plutit astfel aproape un an pe o orbită eliptică în jurul Terrei, expusă radiațiilor solare și forțelor gravitaționale, până când Luna a capturat-o. Un observator independent prevăzuse acest deznodământ cu câteva luni înainte.
Data și locul impactului fuseseră precizate cu o acuratețe ieșită din comun.
Câte cratere artificiale vor mai apărea pe Lună?
Pentru cercetători, această coliziune este o oportunitate neașteptată. Materialele scoase la iveală de forța impactului ar putea dezvălui din ce sunt alcătuite straturile de dedesubt – informații prețioase despre istoria geologică a satelitului natural al Pământului.
Un precedent util există deja: etajul superior al unei rachete Centaur, căzut lângă polul lunar, a oferit date despre solul de acolo. Deocamdată, nu există măsurători oficiale ale noului crater.
Ele ar putea apărea în curând, când sonde spațiale precum Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA vor reuși să privească mai atent zona lovită. Estimările inițiale vor fi astfel rafinate – și, poate, vor apărea surprize îngropate în praful selenar.
În regiunea dintre Pământ și Lună, golul aparent ascunde tot mai multe obiecte. Etaje de rachete rătăcite, resturi ale misiunilor vechi, proiecte ambițioase de baze selenare.
Gestionarea acestui spațiu devine o problemă tot mai urgentă, iar întrebarea devine inevitabilă: câte cratere artificiale vor mai apărea pe fața Lunii în anii următori?
