Timp de decenii, s-a crezut că interacțiunea dintre strămoșii noștri, Homo sapiens, și neanderthalieni era marcată fie de conflicte, fie de o simplă întâmplare biologică.
O nouă cercetare revoluționară, publicată în prestigioasa revistă Science, vine însă să zugrăvească o realitate mult mai nuanțată și, pe alocuri, surprinzătoare.
Analiza „deșerturilor neanderthaliene” din ADN-ul nostru modern scoate la lumină o preferință sexuală neașteptată, manifestată în primele contacte dintre cele două specii: se pare că femeile din specia noastră erau deosebit de atrase de bărbații neanderthalieni, o alegere care a modelat, în mod definitoriu, patrimoniul nostru genetic actual.
De când a început decodificarea genomului uman, un detaliu a intrigat constant geneticienii: de ce anumite porțiuni din ADN-ul nostru, îndeosebi cromozomul X, sunt aproape lipsite de urme neanderthaliene?
Până acum, ipoteza dominantă sugera că aceste gene erau „toxice” și că fuseseră eliminate prin selecție naturală din cauza unor probleme de sănătate pe care le-ar fi putut provoca.
Totuși, echipa lui Alexander Platt de la Universitatea din Pennsylvania a adus o nouă perspectivă, răsturnând această teorie acceptată.
Prin compararea genomurilor antice cu cele moderne, cercetătorii au descoperit că această absență nu se datorează unei incompatibilități biologice inerente, ci mai degrabă unei selecții deliberate de parteneri.
Explicația se leagă de modul specific de transmitere a cromozomului X. Acesta este transmis diferit în funcție de sex.
Raritatea fragmentelor neanderthaliene pe acest cromozom specific la bărbații moderni indică o asimetrie semnificativă: uniunile dintre masculii neanderthalieni și femelele Homo sapiens erau mult mai frecvente decât cele inverse.
Este ca și cum natura ar fi orchestrat o selecție sexuală, adesea comparată cu cea observată la păuni. În regnul animal, partenerii se aleg pe baza unor criterii estetice sau comportamentale precise, iar strămoșii noștri nu par să fi făcut excepție de la această regulă.
Studiul a scos la iveală și un aspect complementar: în genomul neanderthalienilor, se regăsește, dimpotrivă, o abundență surprinzătoare de ADN de la oamenii moderni. Acest fapt subliniază că amestecul speciilor nu a fost un accident haotic, ci rezultatul unei dinamici specifice de atracție.
Alexander Platt a recunoscut că cercetătorii nu pot spune cu exactitate cine a manifestat această preferință, însă dovezile genetice sunt clare: masculii neanderthalieni și femelele Homo sapiens păreau să dețină un „atou” reciproc pe care alte combinații de cuplu nu îl aveau.
Această descoperire deschide un nou orizont de cercetare pentru antropologi. Dacă alegerea partenerului este, măcar parțial, un comportament învățat, atunci structurile sociale și rolurile de gen ale epocii au jucat un rol esențial în supraviețuirea anumitor gene.
De ce ar fi preferat o femeie Sapiens un tovarăș neanderthalian? Era o chestiune de statut social, de protecție sau de integrare culturală? Echipa de cercetare intenționează acum să exploreze în detaliu evoluția structurilor sociale ale celor două grupuri pentru a elucida aceste enigme.
Ceea ce este cert, este că suntem nu doar rodul unei supraviețuiri biologice, ci și al unei lungi linii de preferințe amoroase care și-au lăsat amprenta, sau absența, în chiar inima celulelor noastre.
