În adâncul mărilor de odinioară, un prădător despre care nu știam nimic până acum și-a făcut loc în povestea vieții pe Pământ.
Cercetătorii anunță identificarea unei noi specii de mosazaur – „șopârla uriașă de mare” a epocii dinozaurilor – un animal cu dinți ca niște pumnale și cu o înfățișare atât de neobișnuită încât echipa i-a spus, fără ocol, „demonic”.
Mosazaurii au dominat oceanele spre finalul Cretacicului, cu aproximativ 100–66 de milioane de ani în urmă. Corp alungit, membre transformate în înotătoare, fălci puternice înarmate cu dinți ascuțiți – anatomia lor trăda o viață trăită exclusiv în apă și o specializare dusă la extrem.
Noua specie, numită Khinjaria acutus, vine din minele de fosfați Sidi Chennane din Maroc și datează din Maastrichtian, ultima etapă a Cretacicului târziu, adică între 72 și 66 de milioane de ani.
Dinții din față, în formă de pumnal, și un bot scurt contrastează puternic cu partea din spate a craniului, neobișnuit de alungită. Această combinație a captat imediat atenția paleontologilor, care au descris specia drept „bizară”.
Numele ei spune povestea: „khinjar” înseamnă „pumnal” în arabă, iar „acutus” se traduce prin „ascuțit” în latină. Fosilele sugerează un animal de 7 până la 7,6 metri lungime, suficient cât să-și revendice locul în vârful lanțului trofic.
Nick Longrich, paleontolog la Universitatea din Bath, Marea Britanie, care a condus studiul, subliniază că Khinjaria acutus era, cel mai probabil, un prădător de vârf în ecosistemul său marin.
Un ecosistem bogat, animat de abundența excepțională a planctonului și a peștilor mici, și populat de o diversitate remarcabilă de prădători – în special mosazauri.
De altfel, Maastrichtianul superior din Maroc a oferit cea mai diversă faună de mosazauride cunoscută până în prezent, indiferent de timp sau loc. Descoperirea ridică întrebări incomode și necesare despre cum erau structurate ecosistemele marine la finalul Cretacicului.
Indiciile adunate sugerează că aceste sisteme nu erau în declin, ci în plină efervescență chiar înaintea extincției în masă care a șters de pe hartă dinozaurii și reptilele marine.
Khinjaria acutus adaugă o piesă esențială acestui puzzle: o faună diversă, prădători specializați și adaptări uimitor de eficiente într-un mediu generos, dar instabil.
Aceste date împing cercetarea să reexamineze evoluția ecosistemelor marine din acel moment și să caute condițiile care au alimentat o biodiversitate atât de ridicată, pe fundalul unor schimbări climatice și geologice majore. Detaliile studiului au fost publicate în revista Cretaceous Research.
