Dacă ai porni într-o călătorie drept înainte prin spațiu, ai ajunge în cele din urmă exact de unde ai plecat, fără să fi întors vreodată. Nu e un scenariu SF, ci o consecință directă a teoriei lui Einstein – una confirmată de nenumărate ori.
Ideea sfidează intuiția: în univers, o linie dreaptă nu există cu adevărat. Totul începe cu masa. Cu cât un obiect ceresc este mai masiv, cu atât deformează mai mult țesătura invizibilă a spațiului și a timpului. Gândește-te la o masă perfect netedă pe care rulezi o biluță – ea merge drept.
Acum pune în mijloc o bilă de bowling grea. Suprafața se adâncește, iar biluța, urmând mereu cel mai direct drum posibil, începe să ocolească obstacolul. Exact același lucru se petrece în cosmos, doar că „masa” este însuși spațiu-timpul, iar bilele sunt planetele, stelele sau lumina.
Cum a răsturnat Einstein fizica newtoniană
Această cale cea mai scurtă dintre două puncte se numește geodezică. Într-un univers plat, geodezica ar fi o linie dreaptă clasică. Dar universul nu este plat acolo unde există materie. Soarele, de pildă, îndoaie spațiu-timp suficient de mult încât să devieze chiar și lumina stelelor.
În 1915, Einstein a publicat relativitatea generală în „Annalen der Physik”, răsturnând secole de fizică newtoniană: gravitația nu mai era o forță misterioasă care acționează la distanță, ci o curbură a realității însăși. Prima dovadă a venit patru ani mai târziu.
Pe 29 mai 1919, în timpul unei eclipse totale de Soare, astronomul britanic Arthur Eddington a fotografiat stelele din jurul discului solar. Dacă Einstein avea dreptate, lumina acelor stele – deși nu are masă – trebuia să urmeze geodezicele curbate de masa Soarelui.
Măsurătorile lui Eddington s-au potrivit perfect cu predicția. Rezultatul a făcut înconjurul lumii, iar Einstein a devenit peste noapte un nume cunoscut de toată lumea.
Poate universul să se întoarcă asupra lui însuși
La scară cosmică, întrebarea devine și mai spectaculoasă. Dacă universul în ansamblu are o curbură pozitivă – similară cu suprafața unei sfere uriașe – atunci o navă care zboară în linie dreaptă ar putea, teoretic, să înconjoare întregul univers și să se întoarcă la punctul de plecare.
Datele colectate de satelitul Planck al Agenției Spațiale Europene între 2013 și 2018 arată că universul observabil este plat – cu o marjă de aproximativ 0,4%. Dar „plat cu 0,4%” nu înseamnă „perfect plat”. Geometria reală a universului dincolo de limitele observabile rămâne o enigmă.
Un lucru este însă cert, confirmat de fiecare test al relativității generale: acolo unde există masă, spațiul și timpul sunt curbate. Iar orice linie despre care crezi că este dreaptă, până la urmă, nu este.
