În inima aridă a Mexicului central, într-un loc unde puțini s-ar fi așteptat să găsească vestigii ale erei glaciare, o descoperire remarcabilă rescrie acum istoria mamuților.
Analizele ADN, efectuate pe 200 de exemplare deshumate în timpul construcției unui aeroport, au scos la lumină existența unei linii genetice complet necunoscute.
Aceasta este atât de distinctă încât savanții se întreabă serios dacă nu cumva acești giganți ar trebui să primească o denumire nouă: „mamuții mexicani”.
O astfel de revelație schimbă radical percepția noastră asupra acestor colosi preistorici, demonstrând că erau mult mai diverși și răspândiți decât se credea anterior.
Povestea începe banal, în 2019, când muncitori săpau fundațiile viitorului aeroport internațional Felipe Ángeles, pe vechea bază aeriană Santa Lucía, la nord de Ciudad de México. Dintr -odată, lopețile lor au lovit structuri neobișnuite: oseminte gigantice, evident foarte vechi.
Ceea ce trebuia să fie un simplu șantier de construcție s-a transformat rapid într-una dintre cele mai semnificative excavări paleontologice de pe continentul american. Pe parcursul lunilor de muncă asiduă, arheologii au deshumat o adevărată comoară preistorică.
Nu mai puțin de 200 de mamuți columbieni au ieșit la iveală din solul mexican, alături de zeci de alte mamifere dispărute.
Această concentrație excepțională de oseminte a fascinat comunitatea științifică, mai ales că sfida reprezentările obișnuite: acești giganți păroși nu erau considerați a prospera în climatele tropicale din centrul Mexicului. Descoperirea ascundea, totuși, un mister și mai profund.
În regiunile calde, ADN-ul se degradează, în general, în câteva milenii, făcând aproape imposibilă orice analiză genetică aprofundată.
Cu toate acestea, exemplarele de la Santa Lucía prezentau o stare de conservare remarcabilă, oferind oamenilor de știință o oportunitate neașteptată de a explora genetica mamuților tropicali.
Această prezervare excepțională se explică probabil prin condiții geologice particulare din bazinul Mexicului. Îngroparea rapidă și caracteristicile solului au creat un mediu protector, permițând informației genetice să traverseze mileniile până în laboratoarele moderne.
Echipa de la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului s-a angajat într-o analiză genetică de o amploare fără precedent. ADN
-ul a optzeci și trei de mamuți mexicani a fost secvențiat și comparat cu cel al verilor lor din America de Nord, precum și cu mamuții lânoși din Eurasia și din regiunile arctice americane. Rezultatele au uimit comunitatea științifică.
Mamuții mexicani nu reprezintă o simplă variație regională, ci o linie genetică distinctă, separată de rudele lor nordice de acum 307.000 până la 416.000 de ani.
Această divergență, calificată drept „profundă” de către cercetători, sugerează o evoluție separată pe parcursul a sute de milenii, cu foarte puțină încrucișare genetică între populații.
Această descoperire ridică o întrebare fundamentală ce agită acum paleobiologii: acești mamuți mexicani merită o clasificare aparte?
Adrian Lister, un expert recunoscut de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, nu ezită să pună întrebarea provocatoare: „Ar trebui să-i numim cu adevărat mamuți columbieni, sau să le dăm un nume nou, cel de mamut mexican?”
Diferențierea genetică observată depășește, într-adevăr, pragurile utilizate de obicei pentru a distinge subspeciile sau chiar speciile.
Dacă această ipoteză se confirmă, ar îmbogăți considerabil înțelegerea noastră asupra diversității proboscidienilor preistorici și ar repune în discuție clasificările stabilite. Această revelație complică, de asemenea, înțelegerea noastră asupra originilor mamutului columbian.
Ipotezele anterioare sugerau o hibridare între mamuții lânoși și mamuții de stepă eurasiatici. Datele mexicane adaugă noi piese la acest puzzle evolutiv complex. Două scenarii emerg din analize.
Primul propune că mamuții lânoși erau deja diversificați genetic înainte de a se hibrida cu linia mamuților de stepă, transmițând această diversitate descendenților lor columbieni.
Al doilea scenariu ia în considerare hibridări multiple în diferite epoci între diverse populații de mamuți lânoși și aceeași linie eurasiatică. Aceste descoperiri transformă radical viziunea noastră asupra Americii preistorice.
Departe de a fi un continent populat uniform de câteva specii de mamuți, Lumea Nouă adăpostea un mozaic complex de populații genetic distincte, adaptate la medii variate, de la tundrele arctice la platourile tropicale mexicane.
Bogăția genetică relevată de acest studiu, publicat în prestigioasa revistă Science, deschide noi perspective de cercetare.
Ea sugerează că alte surprize ne așteaptă poate în solurile Americii Latine, unde linii necunoscute ar putea zace adormite, așteptând ca un șantier fortuit să le dezvăluie lumii.
