Japonia se confruntă în prezent cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor de sindrom de șoc toxic streptococic (STSS), o infecție bacteriană gravă cauzată în principal de Streptococcus pyogenes. Această infecție, deși rară, poate fi fatală dacă nu este tratată prompt și corespunzător.
Autoritățile sanitare din Japonia au observat o creștere semnificativă a cazurilor începând de anul trecut, în special în rândul persoanelor sub 50 de ani.
Streptococcus pyogenes, cunoscut și sub denumirea de streptococ de grup A, este o bacterie care poate provoca diverse boli, de la impetigo și streptococ în gât la infecții mai grave precum celulita, fasciita necrozantă și sindromul de șoc toxic streptococic.
STSS se caracterizează printr-un răspuns imun exagerat la toxina produsă de bacterie, ceea ce duce la simptome severe, cum ar fi febră, dureri musculare și probleme gastrointestinale, care pot evolua rapid spre scăderea tensiunii arteriale și insuficiență organică în 24 până la 48 de ore.
Factorii care cresc riscul de apariție a STSS includ leziunile cutanate, intervențiile chirurgicale recente și boli precum varicela care provoacă răni deschise. Vaccinarea împotriva acestei afecțiuni poate contribui la reducerea riscului de complicații grave.
Deși bacteria poate fi transmisă de la o persoană la alta, aceasta nu este la fel de contagioasă ca alți germeni și se răspândește în principal prin contact direct cu secreții respiratorii infectate sau răni deschise.
Datele recente indică o tendință îngrijorătoare: în 2023, au fost raportate 409 cazuri de STSS cauzate de Streptococcus pyogenes în Japonia, cu 335 de cazuri noi raportate în primele unsprezece săptămâni din 2024.
Această creștere continuă este alarmantă, proiecțiile sugerând că cazurile ar putea ajunge la 2 500 până la sfârșitul anului, cu o rată de mortalitate de 30 %. Adulții tineri sunt deosebit de afectați, deși motivele acestei creșteri nu sunt pe deplin înțelese.
Experții sugerează că efectele indirecte ale pandemiei COVID-19 ar putea contribui la această creștere. Aceștia menționează conceptul de „datorie imună”, conform căruia o scădere în timp a expunerii la agenți infecțioși poate slăbi sistemul imunitar al unei populații, făcând-o mai susceptibilă la boli atunci când este expusă din nou.
Atunci când măsuri precum distanțarea socială și carantinele reduc circulația agenților infecțioși, este posibil ca oamenii să nu dezvolte suficientă imunitate naturală, ceea ce îi face vulnerabili atunci când restricțiile se relaxează și interacțiunile sociale cresc.
