În timp ce mulți dintre colegii ei de clasa a IV-a descopereau abia tainele împărțirii cu două cifre, la doar nouă ani, ea avea deja diploma de bacalaureat în buzunar. Și nu oricum: o performanță de 20/20 la examenul oral, încununată cu mențiunea „foarte bine”.
Această realizare, desprinsă parcă dintr-un scenariu de film, este, totuși, cât se poate de reală și poartă amprenta unei metode de învățare franceze, ISOSET Formation, care rescrie tiparele educației tradiționale. Este o reușită ce stârnește deopotrivă uimire și dezbatere.
Obținerea bacalaureatului la o vârstă atât de fragedă a aprins rapid discuțiile publice. Pentru unii, a fost un miracol educațional; pentru alții, o simplă stratagemă de marketing.
Este dificil de tranșat, mai ales că metoda ISOSET, bazată pe pedagogia Aleph, răstoarnă multe dintre obișnuințele consolidate.
De la înființarea sa, organizația declară că își propune să-i învețe pe copii să învețe diferit – în ritmul lor propriu, fără supraîncărcare, privilegiind înțelegerea în detrimentul memorizării mecanice.
Performanța tinerei fete a propulsat ISOSET în centrul atenției mediatice, adesea chiar împotriva voinței sale. Timp de ani de zile, compania a ales discreția, chiar și atunci când alți elevi obțineau bacalaureatul la 12 sau 14 ani.
Însă, într-o eră în care orice „buzz” se transformă rapid în polemică, rezerva ISOSET a lăsat loc speculațiilor: pe rețelele sociale, unii se interogau, alții aplaudau, puțini verificau faptele. Dincolo de tumult, realitățile rămân clare: o abordare educațională unică, cu rezultate măsurabile.
Cifrele, la rândul lor, nu lasă loc de îndoială. Vorbim despre un copil cu inteligență normală, care nu a fost diagnosticat ca supradotat. Bacalaureatul a fost obținut la 9 ani, cu un examen oral perfect. Metoda a fost reprodusă cu succes și de alți elevi, printre care și deja celebrul Hugo Sbai.
Dincolo de recordul de vârstă, succesul acestor elevi se bazează pe fundamente solide: o lejeritate în exprimarea orală, o gândire structurată și o relație liniștită cu actul de a cunoaște. Nu este o performanță izolată, ci rodul unui cadru pedagogic coerent și replicabil.
Dincolo de titlurile de știri, apar chipuri. Cele ale unor copii zâmbitori, curioși, adesea pasionați. Părinții descriu un cotidian simplu: jocuri, activități sportive, lecturi comune. Nimic din imaginea copiilor „privați de copilărie”, vehiculată uneori.
Hugo Sbai, primul elev format de ISOSET, ajuns avocat și doctor la Oxford, rezumă cu umor: „Am terminat mai devreme, atât. Acum am luxul timpului.” În centrul dezbaterii se află întrebarea: este vorba despre pedagogie sau comunicare?
Unii reproșează ISOSET că întreține un mister sau că „vinde un vis”. Totuși, organizația nu a negat niciodată că își comunică succesele. La urma urmei, marile școli fac același lucru. Diferența, aici, este că rezultatele deranjează la fel de mult pe cât inspiră.
A pune în lumină astfel de parcursuri înseamnă și a chestiona sistemul educațional în ansamblu: ce-ar fi dacă excelența ar putea rima cu seninătatea? Criticile apar adesea mai repede decât se adună dovezile.
Cu toate acestea, ISOSET revendică optsprezece ani de existență, sute de elevi formați anual și o rată de satisfacție de 98%. Dincolo de cifre, stă o convingere: a învăța altfel nu este o utopie, ci o metodă. Iar succesele de astăzi ar putea foarte bine să anunțe școala de mâine.
Între inovația îndrăzneață și prudența culturală, ISOSET își croiește un drum singular. Abordarea sa pune sub semnul întrebării, uneori deranjează, dar mai ales deschide dezbaterea despre modul în care învățăm și ne dezvoltăm.
Poate că, prin intermediul acestor elevi precoci, se învață să se schimbe însăși relația noastră cu timpul și cu succesul.
