Aproape 400 de ani în adâncurile întunecate ale Arcticii, o creatură cu sânge rece a sfidat timpul într-un mod pe care niciun alt vertebrat nu l-a egalat vreodată.
Un singur exemplar, prins în apele Groenlandei, a fost estimat să fi trăit aproximativ 392 de ani, cu o marjă de eroare de plus sau minus 120 de ani.
Această descoperire nu doar că a rescris recordurile de longevitate, dar a aruncat o lumină nouă asupra unui prădător care a rămas, timp de decenii, un mister aproape total.
Cu un corp zvelt, de culoare gri, care poate depăși cinci metri, rechinul de Groenlanda se mișcă într-un ritm pe care lumea modernă l-ar considera glacial. Înoată cu o viteză de croazieră de doar un kilometru pe oră, cea mai mică înregistrată vreodată pentru un rechin de dimensiunile sale.
Trăiește la adâncimi cuprinse între 200 și 600 de metri, în ape cu temperaturi între 0 și 4 grade, un mediu ostil care l-a ferit de ochii cercetătorilor și l-a transformat într-o enigmă biologică.
Cum a fost descifrată vârsta unui animal fără oase
Întrebarea care a chinuit oamenii de știință timp îndelungat a fost una simplă: cum determini vârsta unei creaturi care nu are oase? Rechinii nu posedă nici oase, nici otolite, nici inele de creștere clasice întâlnite la alte specii.
Scheletul lor este construit integral din cartilaj, un material care nu păstrează amprenta timpului. Soluția a venit dintr-un loc neașteptat: ochiul. Un fizician de la Universitatea din Aarhus a propus o teorie care părea desprinsă din science-fiction.
În centrul cristalinului ocular al acestor rechini se află un nucleu minuscul, format înainte de naștere, în pântecele mamei. Acest nucleu nu se reînnoiește niciodată după naștere, rămânând o capsulă a timpului perfectă, un martor chimic al momentului venirii pe lume.
Echipa condusă de Julius Nielsen a analizat acest țesut la 28 de femele capturate între 2010 și 2013 în apele Groenlandei, iar rezultatele, publicate în revista „Science” în 2016, au fost uluitoare.
Nivelurile de carbon-14 din țesut au permis reconstituirea anului aproximativ de naștere pentru fiecare individ.
Un secol și jumătate de așteptare pentru reproducere
Dar viața acestui animal vine la pachet cu o serie de particularități care îl fac aproape ireal. Carnea sa conține oxid de trimetilamină, un compus toxic pentru om în stare naturală.
În Islanda, această carne trebuie fermentată și apoi uscată timp de luni de zile pentru a deveni comestibilă, rezultând hákarl, un preparat tradițional cu un miros celebru și temut.
Iar pe corneea majorității exemplarelor se agață un mic crustaceu parazit, un copepod numit Ommatokoita elongata, care se fixează de ochi. Acest parazit, aproape omniprezent la specie, explică de ce rechinul de Groenlanda este adesea descris ca fiind pe jumătate orb.
Poate cea mai tulburătoare cifră legată de această specie este însă cea a reproducerii. Rechinul de Groenlanda atinge maturitatea sexuală abia când ajunge la o lungime de cel puțin patru metri, ceea ce corespunde unei vârste de aproximativ 150 de ani, mai exact 156 ± 22 de ani.
Este cea mai lungă perioadă de reproducere documentată vreodată la un animal marin. Această așteptare de un secol și jumătate până la prima naștere face specia extrem de vulnerabilă.
O femelă prinsă accidental într-o plasă de traul poate însemna pierderea instantanee a unui secol și jumătate de creștere, o pierdere pe care populația nu și-o poate permite. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii clasifică rechinul de Groenlanda drept specie vulnerabilă la nivel mondial.
Și nu este greu de înțeles de ce: o specie care are nevoie de peste 150 de ani pentru a se reproduce nu se poate reface rapid după o creștere a mortalității. Pierderea a doar câțiva adulți reproducători poate avea repercusiuni devastatoare pe parcursul mai multor generații.
Paradoxal, atunci când femela ajunge în sfârșit la maturitate, poate da naștere unui număr impresionant de pui: între 200 și 324 de pui, cu o lungime la naștere de 35 până la 45 de centimetri.
Dar acest potențial reproductiv considerabil nu compensează așteptarea aproape insuportabil de lungă până la prima naștere, un interval pe care nicio altă specie marină documentată nu îl egalează până în prezent.
