Decenii la rând, mișcarea colosalelor moaï de pe Insula Paștelui a aprins toate teoriile posibile, de la explicații științifice solide până la presupuneri fanteziste.
Cum a reușit un popor izolat în mijlocul Pacificului să transporte, pe kilometri întregi, statui de piatră de câteva zeci de tone, fără unelte moderne? Răspunsul, confirmat de o echipă de cercetători americani, este elegant și, într-un fel, neașteptat: statuile chiar „mergeau” până la destinație.
Insula Paștelui, pierdută în imensitatea oceanului, adăpostește aproape o mie de moaï monumentale care i-au provocat pe arheologi încă de la primele descrieri europene. Sculptate în rocă vulcanică, statuile pot atinge câțiva metri înălțime și greutăți de câteva zeci de tone.
Problema transportului lor, din cariere până pe platformele ceremoniale aflate la kilometri distanță, a rămas mult timp fără o explicație mulțumitoare. S -au imaginat role din bârne de lemn pe care statuile ar fi alunecat orizontal, sanii sofisticate, ba chiar intervenții supranaturale.
Niciuna dintre aceste idei nu se potrivea însă cu urmele lăsate de realitatea de pe insulă. Carl Lipo, profesor de antropologie la Universitatea Binghamton, și Terry Hunt, de la Universitatea din Arizona, au ales să lase ipotezele la o parte și să pună știința la lucru pe teren.
După analiza atentă a aproape o mie de statui, au observat trăsături constructive repetate care păreau să indice aceeași soluție. Baza moaï-urilor are frecvent forma literei D, iar statuia este înclinată pronunțat spre înainte. Nu sunt detalii estetice, ci opțiuni de inginerie.
Împreună, ele permit deplasarea în poziție verticală printr-un balans controlat, dintr-o parte în alta, într-un zigzag asemănător cu felul în care muți, cu pași scurți, un frigider printr-o bucătărie. Pentru a-și verifica teoria, echipa a construit o replică la scară reală.
Statuia experimentală, de 4,35 tone, a respectat fidel proporțiile și înclinarea originalelor și a devenit proba decisivă. Metoda presupune ca statuia să fie trasă lateral cu frânghii, menținându-se o aplecare spre înainte de 5 până la 15 grade față de verticală.
Rezultatele au depășit așteptările: cu doar optsprezece oameni și câteva frânghii, replica a fost mutată o sută de metri în patruzeci de minute. Mișcarea s-a dovedit surprinzător de fluidă. Odată inițiat balansul, statuia cade controlat când pe o parte, când pe cealaltă, înaintând prin pași scurți.
Partea cea mai dificilă este pornirea oscilației; după aceea, devine remarcabil de ușor de manevrat, până în punctul în care o singură persoană o poate ghida cu un braț. Mai fascinant este că această metodă funcționează cu atât mai bine cu cât statuia este mai mare.
Legile fizicii lucrează în favoarea moaï-urilor monumentale, ceea ce explică de ce Rapa Nui au putut crea exemplare de dimensiuni atât de impresionante.
O echipă de cercetare în care se află și Carl Lipo a confirmat, prin modelări 3D și experimente de teren, că strămoșii Rapa Nui își deplasau statuile „făcându-le să meargă”. Nici peisajul insulei nu contrazice această imagine.
Drumurile vechi de pe Rapa Nui, late de aproximativ patru metri și jumătate, au un profil concav, ideal pentru a stabiliza statuile care avansează vertical. Traseele se suprapun pe alocuri, semn că erau extinse pe măsură ce transporturile înaintau, adaptate nevoilor fiecărei statui.
Aceste căi nu erau simple rute de trecere, ci parte din întregul proces de deplasare. Este probabil că Rapa Nui au investit cel puțin la fel de mult timp și efort în amenajarea lor ca în transportul propriu-zis, dovadă a înțelegerii lor profunde a constrângerilor tehnice.
Studiul schimbă modul în care privim capacitățile tehnologice ale populațiilor vechi. Rapa Nui nu au avut nevoie de dispozitive complicate sau de mase uriașe de oameni.
Au rezolvat o problemă de inginerie majoră valorificând, cu luciditate, proprietățile fizice ale propriilor creații și resursele limitate pe care le aveau.
În locul unei comunități descrise drept victimă a mediului sau prizonieră a credințelor, cercetarea scoate la lumină un popor de ingineri remarcabili, capabili de un efort tehnic monumental.
Metoda lor, bazată pe o înțelegere intuitivă, dar precisă, a mecanicii, sugerează chiar idei pentru deplasarea modernă a sarcinilor grele cu un consum minim de energie. Provocarea lansată de Carl Lipo este limpede: cei care contestă această teorie trebuie să aducă dovezi palpabile.
Deocamdată, toate observațiile arheologice, toate experimentele și toate modelele fizice indică aceeași concluzie. Statuile de pe Insula Paștelui au mers.
