O vizitatoare sosită din adâncurile spațiului a pus sub semnul întrebării tot ceea ce știam până acum despre comete. Descoperită în luna iulie a anului trecut, 3I/ATLAS fascinează astronomii prin compoziția sa chimică inedită și viteza sa record.
Analizată pentru prima dată cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb, această cometă interstelară dezvăluie secrete care ar putea schimba fundamental înțelegerea noastră despre formarea sistemelor planetare.
Întrebarea fundamentală rămâne: de unde vine exact și de ce caracteristicile sale sunt atât de diferite de tot ceea ce cunoaștem? În imensitatea universului, obiectele care traversează granițele dintre sistemele stelare sunt o raritate absolută.
De când cercetăm cerul cu instrumentele noastre moderne, doar trei vizitatori interstelari au fost identificați în mod oficial. Astfel, 3I/ATLAS se alătură clubului select format din Oumuamua și cometa Borisov, dar ar putea fi cea mai remarcabilă dintre cele trei.
Detectată pentru prima dată în iulie, această cometă nomadă urmează o traiectorie care nu lasă nicio îndoială cu privire la originile sale exterioare. Cursa sa rectilinie și neobișnuit de plată contrastează puternic cu orbitele eliptice familiare ale cometelor din sistemul nostru solar.
Mai impresionant, viteza sa de deplasare spulberă orice record: ea înaintează cu peste 210.000 de kilometri pe oră, adică de aproape trei ori mai repede decât cele mai rapide sonde spațiale construite vreodată de omenire.
Pe 6 august, Telescopul Spațial James Webb și-a îndreptat instrumentele ultra-sensibile către această călătoare misterioasă. Primele rezultate, publicate într-un studiu preliminar, au uimit comunitatea științifică.
Analiza spectroscopică relevă o compoziție chimică absolut inedită: 3I/ATLAS prezintă unul dintre cele mai ridicate rapoarte dioxid de carbon la apă măsurate vreodată la o cometă. Această amprentă chimică unică îi intrigă pe cercetători.
Spre deosebire de cometele native din sistemul nostru solar, a căror coamă – acea atmosferă gazoasă care se formează la trecerea prin apropierea unei stele – este de obicei dominată de vapori de apă, coama cometei 3I/ATLAS strălucește în principal prin emisiile sale de dioxid de carbon.
Această anomalie ar putea dezvălui condiții de formare radical diferite de cele pe care le cunoaștem. Astronomii propun mai multe ipoteze pentru a explica această compoziție atât de particulară.
Prima sugerează că 3I/ATLAS s-a format într-o regiune a discului său protoplanetar de origine unde dioxidul de carbon îngheța mai ușor decât apa.
Această așa-numită „linie de gheață a dioxidului de carbon” variază în funcție de distanța față de steaua centrală și ar putea explica de ce vizitatoarea noastră arborează o chimie atât de diferită.
O alternativă și mai fascinantă este că această cometă ar fi putut suferi o expunere prelungită la radiații cosmice intense pe parcursul călătoriei sale intergalactice.
Timp de miliarde de ani, particulele energetice i-ar fi bombardat suprafața, modificându-i treptat compoziția și creând această amprentă chimică unică. Căci 3I/ATLAS nu este doar străină sistemului nostru; ea este probabil chiar anterioară formării acestuia.
Estimările sugerează că ar putea avea o vechime de 7,6 miliarde de ani, adică cu 3 miliarde de ani mai mult decât sistemul nostru solar. Această vechime excepțională ar face-o cea mai veche cometă observată vreodată.
Cu un diametru estimat între 5,6 și 11 kilometri, 3I/ATLAS deține un alt record: constituie probabil cel mai voluminos obiect interstelar înregistrat vreodată. Această dimensiune impunătoare, combinată cu viteza sa amețitoare, atestă o călătorie epică prin galaxie.
Simulațiile sugerează că și-a dobândit această velocitate prin efectul de praștie gravitațională, ricoșând din stea în stea de-a lungul eonilor. Fiecare întâlnire stelară i-a accelerat cursul, transformând această relicvă cosmică într-un proiectil interstelar.
Studiul cometei 3I/ATLAS reprezintă o șansă extraordinară de a analiza materia primă dintr-un alt sistem planetar.
Spre deosebire de cometele locale, remodelate de 4,6 miliarde de ani de evoluție în cadrul sistemului nostru, această vizitatoare păstrează potențial compoziția chimică a leagănului său stelar de origine. Această fereastră de observație rămâne însă limitată.
În luna octombrie, 3I/ATLAS își va efectua trecerea cea mai apropiată de Soare înainte de a se întoarce definitiv spre cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului.
Prin urmare, astronomii își intensifică observațiile, conștienți că asistă poate la survolul unui martor fosilizat al primelor epoci ale galaxiei. Cât despre a determina cu precizie de unde provine, aceasta este o altă poveste.
Așa cum rezumă astronomul David Jewitt: „Este ca și cum ai zări un glonț de pușcă pentru o miime de secundă. Imposibil să-i proiectezi traiectoria pentru a-i determina punctul de plecare.”
