În anul 1962, o familie mexicană a început să se confrunte cu o boală misterioasă. Febră, oboseală și simptome inexplicabile au lovit pe rând membrii căminului, fără ca vreo cauză evidentă să poată fi identificată.
Adevărata amenințare era microscopică, silențioasă și invizibilă: o capsulă metalică ce conținea cobalt-60, rămasă accidental în casa lor, avea să transforme cotidianul lor într-o tragedie radiologică. La începutul anului 1962, familia se mutase în noua sa locuință.
Printre obiectele prezente în grădină, un mic recipient de plumb fusese uitat. Această capsulă, trecută neobservată de nimeni, conținea cobalt-60, un izotop radioactiv utilizat la acea vreme în spitale pentru tratarea cancerului.
Nimeni nu bănuia că obiectul inofensiv la prima vedere ascundea o amenințare mortală. La scurt timp după instalare, băiatul de 10 ani a descoperit capsula și, curios, a început să o manipuleze. A strecurat-o în buzunar și a adus-o în interiorul casei.
Mama sa, văzând-o, a scos-o din buzunarul copilului și a așezat-o într-un sertar din bucătărie. Acest gest, aparent banal, a declanșat o expunere la radiații care avea să afecteze progresiv toți membrii familiei.
Primele simptome nu au întârziat să apară: oboseală, febră și stări de rău neexplicate au început să chinuie membrii familiei. Pe lângă acestea, au apărut și câteva indicii materiale alarmante.
Bunica a observat că anumite pahare din mobilierul unde se afla capsula începeau să se înnegrească – un fenomen clasic de expunere la radiații. În ciuda acestor semne, familia nu a reușit să identifice cauza.
Radioactivitatea este invizibilă și silențioasă, permițând otravii să acționeze și să progreseze fără a fi detectată. Impactul radiațiilor a depins de vârsta, sexul și obiceiurile fiecărui membru al familiei. Fiul de 10 ani, care a manipulat direct capsula, a primit cea mai mare doză.
Sorelele mai mică, de 2 ani, a rămas adesea în apropiere, absorbind de asemenea o cantitate semnificativă de radiații. Mama, însărcinată și petrecând mult timp în bucătărie, a fost expusă unei cantități considerabile.
Tatăl, adesea absent de acasă, și-a limitat expunerea și, în mod tragic, a fost singurul care a supraviețuit. Această situație ilustrează un principiu fundamental al radioprotecției: timpul, distanța și ecranarea influențează direct doza absorbită.
Chiar și un sertar de bucătărie a oferit o protecție limitată în fața unei surse radioactive atât de puternice. În săptămânile următoare, efectele s-au resimțit într-un mod dramatic. Fiul de 10 ani a murit pe 29 aprilie. Mama i-a urmat pe 19 iulie.
Fetița de 2 ani s-a stins din viață pe 18 august, iar bunica pe 15 octombrie. Doar tatăl a supraviețuit, primind o doză mai puțin letală.
Această succesiune de decese a demonstrat cât de devastatoare pot fi consecințele unei mici surse radioactive, manipulată fără precauție, asupra unei întregi familii. Capsula provenea de la o unitate de radioterapie dintr-un spital, unde fusese folosită pentru a trata cancerul.
Nu se știe exact cum a ajuns în casa familiei, dar este probabil că a fost depozitată necorespunzător sau pur și simplu abandonată. Acest tip de accident nu este izolat; mai multe incidente radiologice la nivel mondial au fost cauzate de surse medicale sau industriale uitate sau manipulate greșit.
Această tragedie reamintește că radiațiile sunt invizibile, dar puternic distructive. Chiar și surse mici, manipulate fără precauție, pot provoca dezastre.
Povestea subliniază, de asemenea, importanța trasabilității, a depozitării sigure și a conștientizării pericolelor substanțelor radioactive atât în mediile domestice, cât și în cele profesionale.
Astăzi, cobaltul-60 este strict reglementat și controlat, dar acest accident rămâne un exemplu grăitor al vulnerabilității umane în fața pericolelor invizibile.
